// Mircea Lazarescu

Note de jurnal 2011-2012

 

 

19 Decembrie 2011. Înmormântari simbolice.

 

….”Poate ca nu e o întâmplare faptul ca în aceeasi zi a lui decembrie, lumea a comentat moartea a doi oameni simbol: Václav Havel, campionul romantismului revoluţionar anticomunist al anilor 68-89 si Kim Jong-il – vârful aisbergului comunismului asiatic. Poate ca…sfârarsitul mileniului doi iese mai clar în lumina în acest an de revoluţii, crize si morţi simbolice, decât în anostul an 2000. Poate ca….(Marx scria ca prin export o structura sociala, asa cum ar fi “instituţiile medievale” îsi evidenţiaza mai clar tipicitatea, de exemplu prin Regulamentele Ierusalimului cucerit de cruciaţi)…limitele democraţiei în interiorul socialismului comunist, ca si limitele dictaturii acesteia, se releva mai clar odata cu mediatizarea morţilor simbolice. Poate ca….noii zei, adunati de noii barbari (despre care vorbea Cioran în “Caderea în timp”) ne învaluie si ne conpenetreaza adânc, pâna la posesiune, în acest sfârsit de an 2011, facându-ne sa vedem mai limpede trecutul nostru.

 

26 Decembrie. Cioraneana I

            Însasi faptul ca extazul exista, ca traire, ca “pozitivitate empirica” cum ar spune anglo-saxonii. Indica faptul ca semnifica ceva, ce a “fost bun pentru ceva” de-a lungul evoluţiei si istoriei, ar spune neodarwinienii.

Ca vizeaza transcendenţa, e clar. Dacnu chiar divinitatea, cel puţin Eternitatea, vorba lui Cioran, plasându-se la mijlocul drumului dintre credinţa, speculaţia filosofica si inspiraţia creatoare.

Comparaţia cu paroxismul sexual nu trebuie privita cu ironie si nici cea cu beţia sau cu addicţia de substanţe psihoactive. E aici ceva ce trebuie lamurit, investigat. Mai ales ca extazul se leaga evident de contemplaţia estetica, la celalalt pol al umanului în raport cu munca înrobitoare a progresistului Prometeu.

 

28 Decembrie. Cioraneana II

Daca luam în considerare ideea lui Cioran din cartea sa “Caderea din timp”, care susţine ca trairile extatice compenseaza toate mizeriile istoriei, se completeaza o imagine pentru un comentariu patografic, centrat pe o depersonalizare alienanta, consecutiva extazului. Depresia e evidenta si adusa în discuţie de însasi autor. Ea nu explica însa “singuratatea cosmica” marcata de un plictis cumplit si de o îndoiala fundamentala, convertita în comentariu sceptic.

            Cioran prezinta însa “anormalitatea” sa antropologica prin trimitere nu doar la sceptici ci si la gnostici. Deoarece cunoaste “adevarul” extazului, Cioran stie, ca si gnosticii, ca “nu e din aceasta lume”, ca aici e un exilat, un strain. Opera sa sugereaza ca gnosticismul e un moment spiritual fundamental în fenomenologia spiritului. Adica momentul în care omul capata constiinţa originii si structurii sale cvasidivine, de care poate fi totusi detasat, pe o poziţie de obiectivitate, de tipul “perspectivei persoanei a treia” a cognitivistilor actuali.

            Într-un fel, în Gnosticism se afla astfel originile spiritului stiinţific obiectivant al sec.XX.


30 Decembrie. Eros si magie in Renastere

 

În cartea sa cea mai împlinita, “Eros si magie în Renastere”, Culianu analizeaza cazul lui Giordano Bruno care susţinea influenţarea, prin Eros, a altor oameni la distanţa, ca printr-un fel de hipnoza telepatica. Pentru Biserica Catolica era deja prea mult, caci toata tradiţia susţinea transmiterea directa a harului divin, prin prezenţa la messa si împartasanie, prin descendenţa ierarhiei eclaziastice de la Petru, sarutarea mâinii episcopului, atingerea moastelor s.a.m.d.

Renasterea artistic, dezvoltând spaţiul euclidian si inventând tiparul, a dezradacinat însa vechea magie a prezenţei nemijlocite si contactului, cultivând acea latura a ei care subliniaza acţiunea nemijlocita la distanţa. Astfel încât azi propaganda si reclamele se fac prin mass media, ne indica Culianu.

Comunismul a pastrat însa nevoia de contact direct pentru a te împartasi din puterea magica, ideologica a conducatorului. Marile adunari populare ale lui Castro si Ceausescu au punctat aceasta anacronie. Inmormântarea si transmiterea puterii lui Kim Jong catre succesor, ne-o arata din nou, în tot arhaismul sau.

 

 

 

31 Decembrie 2011. O noua forma de nebunie a lumii.

 

Cine cunoaste rolul major pe cere-l juca angoasa în viaţa de zi cu zi si în spiritualitatea oamenilor de dupa al Doilea Razboi Mondial - anxietate dublata de paranoidie -  nu poate decât sa se fi mirat de euforia hipomaniacala cu care a început secolul XXI :

sexualitate  si  acţiune  dezlanţuite,  risipa si încredere

redere  nonsalanta  în  prezent....

Actualele crize financiare si revolte de strada, desi ne arata ca anxietatea nu e de aruncat la gunoi, menţin totusi atmosfera.

Mania era, înca de pe vremea lui Didid Diomede o nebunie furioasa. De la ea avem, în limba româna, încrâncenarea maniei.


Ianuarie 2012. De unde nu-i foc nu iese fum

 

Melancholie, film premiat la Cannes. Lars von Trier a învaţat totul de la Paragianov, Felini, Antonioni si Tarkowski, topindu-i în nebunia sa. Dar de unde angoasa asta apocaliptica? Oare se termina hipomania primului deceniu al mileniului, la fel ca si încântatoarea La belle Epoque?

 

 

Cioraneana III

 

Marele erou al Renasterii a fost desigur Diavolul ce a reusit sa disloce ierarhia scolastica si a cabalei, vânturându-si miasma de frumuseţe si demnitate omeneasca. A simţit-o bine Savonarola, de aceea l-au si ars pe rug. Dupa ce s-a insinuat subteran în matematica prin cifra zero adusa de necredinciosi de la indieni, a infestat lumea cu optimismul progresului faustian. În spatele valorilor si raţiunii, sufla si azi cu satisfacţie în jaratecul angoasei si îndoielii.

 

 

"Indiferenţa e      iadul      pe      pamânt" (Dostoiewski)

Deci:

- Psihopatul lui Cleckley, rece afectiv dar sarmant si teribil de eficient în tot felul de crime si afaceri, mai curate si mai necurate;

            si:

            - Hipomaniacalul ce juiseaza în eudaimonia prezenţei, asertiv si agresiv.... Raiul nostru cel de toate zilele.

 

 

Fenomenala fenomenologie

 

  Gallanger S.,Schmicking D.(Eds), Handbook of Phenomenology and Cognitive Science, Ed.Springer, Berlin, 2010.

 Scolastica medievala nu a avut ochi, urechi, miros si minte pentru conceptul de fenomen, neuitându-se la sclipirea stelelor ci la soare.

  Dupa pâlpâirile din Grecia clasica, fenomenologia s-a lasat inventata si folosita prin speculaţia nemţilor din Europa, de la Kant si Hegel la Heidegger. Apoi Husserl a prelucrat-o si ambalat-o cu grija servind-o ca desert la masa noastra zilnica.

  Dumnezeu, nepasator, zace în spatele foilor de ceapa fara de numar, a unor infinite, infinite si fara de sfârsit fenomene.

 

 

 

15 Ianuarie

 

Totusi, Eminescu nu e uitat la Emisiunea "Profesionistii". Ocazie de a reciti spusele romanticului despre oameni:

 

.... Ei numai doar dureaza-n vânt Desarte idealuri - .....

....Ei doar au stele cu noroc

Si prigoniri de soarte.....

 

A trecut si romantismul, s-a dus si teribilul secol al XX-lea, s-a terminat cu desartele idealuri si cu credinţa în soarta. Dar....." a dura în vânt "......"progoniri de soarte"....astfel de rostiri merita, în zilele noastre, fiecare, cel puţin câte o Teza de Doctorat.

 

 

Virtuţile si matematica.

 

În cartea lui Alasdair Macintyre, Tratat de morala dupa virtute, Ed Humanitas1985 putem citi:”toţi traim naraţiuni si ne intelegem viaţa în cheie narativa...pot raspunde la întrebarea:”Ce sa fac?”numai daca pot raspunde mai întâi la întrebarea:”Din ce povestire sau povestiri fac parte?”(pg.223)”

Exista oare vreo legatura între virtuţi si matematica?

Nebunia lui Heidegger de a ne arata rostul”Lumii” în mijlocul existenţei noastre, in-der-Welt-sein-nul nostru omenesc aprioric, ne aminteste ca Lumea lui Aristotel nu cunostea nici numerele iraţionale nici logaritmii.

Daca virtutea a mai supravieţuit constiintei subiective a crestinismului Europei, jurnalelor intime si romanelor sale,ce se întâmpla oare cu ea acum, când bate pulsatil, tot mai puternic,vântul statisticii si al revoltelor populare?

Cum sa ne cultivam virtuţile în mijlocul acestui vânt al Spiritului hegelian reactivat, nebulos, înfraţit cu numerele transfinite?

Exista oare o îndaratnicie a virtuţii mai puternica decât infinitatea lumilor posibile?



Muzica si morala la greci

 

“(Pentru pitagoreeni)... scopul muzicii nu e nicidecum doar sa produca placere, ci sa formeze caractere, dupa cum avea sa scrie mai târziu Athenaios : “ scopul muzicii nu e placerea ci slujirea virtuţii”( W. Tattarkiewicz, Istoria Esteticii, Vol.I,pg 131).

Etica pe care au descoperit-o grecii era aristocratica. Heraclit, care a preluat de la pitagoreeni ideia armoniei facând-o sa integreze contrariile sale (....cele discordante se acorda, exista o armonie a tendinţelor opuse, ca de pilda la arc si lira..) nu pregeta sa spuna:

“ Unul singur face în ochii mei mai mult decât zece mii, daca e cel mai bun” (Frag.49

Diels Kranz).

 

 

 

1 Februarie. Istorie

 

Istoria Europei s-a jucat pe alunecarea de sens, semantica, a cuvântului – erou “subiect”.

Ea a gasit conceptul de subiect încarcat de toata soliditatea semnificatiei de substrat - hypokaimenon – cu care-l investise Organonul lui Aristotel si gândirea greaca de pâna la skeptici.

Si, crescând în jurul tulburatului si framântatului iudeo-crestinism, a lasat în urma, ca mister, insondabilele adâncimni ale subiectivitaţii.

Pe care, acum la plecare, aproape ca nu o mai înţelege, predând-o pe mâna întreprinzatorilor experimentatori cognitivisti.

 

 

6 Februarie 2012

 

Henri Irénée Marrou, Sfântul Augustin si sfârsitul Culturii Antice, Ed.Humanitas, 1997 (asociaţii de idei, la lectura opus-ului):

 

Augustin a fost fierbinte nu calduţ, vorba Apocalipsei……dar în filosofie locul sau direct e modest….Vorba lui Cioran : crestinismul a învins prin antiintelectualismul virulentului agent de propaganda Pavel…..

….Pâna ce din mijlocul subiectivitaţii pe care a nascut-o, au rasarit intelectualii si filosofii cei noi…care au ajuns si ei la rafinamente….asa încât….

Noi si neobarbarii, formula Cioran….

Cine mai are astazi timp pentru speculaţiile cioraniene? Bine ca a trecut si centenarul comemorarii nasterii sale si ne lasa în pace.

 

 

 

Revoluţia Franceza s-a pregatit în Saloanele literare ale secolului XVIII-lea, formula

Hegel... si tot acolo s-a pecetluit încheierea timpului istoriei, început prin caderea din Rai,...replica Cioran.

 

Etosul protestant al monahismului muncii si zgârceniei a dat nastere capitalismului, demonstra Max Weber.

 

Capitalismul imperialist postcomunist a dat nastere spiritului liber de a trai cu generozitatea risipei, în contul unor posibile bune, ce se vor aduna probabil undeva, cândva, cumva.

 

Daca însa stilul de viaţa se impieliţeaza luând prea multe forme, valurile se tulbura, Mediterana si Rasaritul neprotestant intra în fierbere.......în timp ce viclenia ratiunii îsi vede de treaba.

 

 

Subiectivitatea, corpul si psalmistul

 

Psihologia dezvoltarii copilului susţine în zilele noastre (Travesthen) ca subiectivitatea e prezenta de la nastere; ca exista o intersubiectivitate intercorporeala ce se dezvolta si se consuma din primele luni, înainte ca pruncul sa priceapa un cuvânt sau sa vada limpede faţa mamei.

Intersubiectivitatea intercorporeala – cu care-si încheia opera Husserl si a devenit celebru Merleau Ponty – rezolva astfel grava problema a alteritaţii:”cum e posibil, ca pentru constiinţa mea, care a ajuns sigura de existenţa sa prin reducţia carteziana pâna la cogito ergo sum, sa mai existe si alt om, o alta constiinţa subiectiva, cogitanta”?

Deci, subiectivitatea ar creste, ca o substanţa misterioasa, ca un flogistic, în creierul fiecarui copil, actualizându-se si complexificându-se prin maternaj si prin comerţul cu ceilalţi subiecţi umani, în mijlocul lumii vieţii.

Dar unde este oare, în acest scenariu, locul tacutului Dumnezeu, pe care-l implora, în singuratatea subiectivitaţii sale cosmice, psalmistul?

 

 

29 Februarie. În focul arzator al prezentului.

 

Istoria se scrie de cei puternici, care în prezent sunt alesi de mulţime.........în acest an în S.U.A., Franţa, Rusia.

Propaganda electorala se face cu mijloace massmedia.

Spectaculos, în Rusia, Putin a preferat lungi articole analitice asupra democraţiei, ce pot fi citite la gura sobei, departe de focul întâlnirilor incendiare care-l contesta.

            Americanii se lupta sportiv,....francezii trag sforile pe toate canalele....

            La radio, aud zilele trecute despre cursurile pentru analfabeţi din Romania.......citesc ca, în Norvegia, nu ţi se permite sa ai copii daca nu stii sa scrii si sa citesti.

 

Dupa un milion de ani de antropogeneza si câteva mii de ani de istorie si alfabet, prezentul se ţese prin sforile tehnologiei logosului.

            Cum se vor prezenta oare lucrurile în saptamânile si lunile viitoare?...dar în secolele si mileniile ce vor veni?...

Toate întâlnirile electorale ale lui Putin se desfasoara într-o ordine aseptica...., asa ceva nu va putea dura mult, într-o lumne care de decenii a descoperit teoria haosului si a ordinii sale secunde.

 

 

9 Martie. Eroii de roman

 

Scriitorul rus Andrei Bitov în romanul sau Casa Puskin menţioneaza într-o nota, o carte scrisa de Daniel Andreev (fiul scriitorului) în lagar, prin anii 5o, în care lumea e constituita din mai multe straturi si în fiecare strat e reala,… iar unul dintre straturi e locuit de eroii literaturii.

Intimitatea subiectivitaţii e propice lecturii de romane, în care eroii î-ţi pot deveni prieteni, parteneri de singuratate. Ei se îndragostesc si sufera, sunt pasionaţi sau diabolici, sfârsesc apoteotic sau intra în blândul si firescul anonimat.

Anonimatul nu mai e însa suportabil în vremea în care eroii de naraţiune au iesit cu toţii pe scena. Pe scena ecranelor de film si televiziune unde trebuie sa concureze cu cei ai sportului si ai politicului, pe cea a internetului, a facebook-ului.

Colţul de cer al subiectivitaţii intime se restrânge treptat, tot mai circumscris, la locul sau istoric, în panoplia spectacolului lumii.

            Dumnezeu, discret, trage cu ochiul.

 

 

15 Martie. Cuvintele

 

Oare cât ne definesc cuvintele, care domina câte o epoca?

În Criticile lui Kant, Constiinţa si Eul stateau în dreapta si în stânga pomului Raţiunii, în contemplaţie.

            Raţiunea a reînviat si anima lumea vremii noastre. Sarpele sinelui - al “selfului” lui Hume si James – se rasuceste,adâncindu-se în intersubiectivitatea intercorporeala, urcând spre eficienţa prezenţei pragmatice si spre narativitate, expunându-se public, ca si self social.

        Singurul edificiu pe care nu l-a cucerit – caci nu mai avea ce cuceri – este palatul constiintei morale,...a lui Gewissen,...cu toate înţelesurile pe care le invoca Luther si Heidegger.

 

 

22 Martie. Vocaţii

 

Europa, depasind criza Euro,va ramâne o provincie turistica, de parcurs cu bicicleta. Locurile noastre vor fi ”pour les connesseurs”, pentru zanatecii ce sunt dispusi sa rataceasca pe jos prin noiceana Rostire filosofica româneasca.

 

 

29 Martie. Subiectivitatea

 

“E în noi ceva mai adânc decât noi însine” spunea Augustin, presimţind constiinţa subiectivitaţii ce se prefigura în Europa nascânda, pe temeiul Dumnezeului iudeo-crestin.

Acum, în adâncimile inconstiente ale subiectivitaţii noastre musteste, mai adânc decât noi însine, nu doar întreaga cultura istorica, cu toţi dumnezeii sai, ci si milionul de ani al antropogenezei….povestea în-fiinţarii vieţii pe pamânt…evoluţia pulsatorie a cosmosului gândita prin Bing Bang…în spatele carora, Dumnezeu se ascunde, ocultându-se în mister.

Si atunci, ce s-ar putea face azi pentru a continua legatura cu Dumnezeul cel viu, asa de legat de viaţa, de maternitate, chin, moarte si promisiunea vieţii vesnice!

 

 

5 Aprilie. Self-ul sau din nou despre cuvinte.

 

    The Oxford Handbook of the Self, Shaun Gallanger (Ed.), 2011

            Când CONSTIINŢA cu SUBIECTIVITATEA ei a cucerit cultura Europei nascânde, s-a desfasurat în faţa omului uimit de o noua lume.

Se va petrece oare la fel acum când SELF-ul înlatura cu dezinvoltura constiinţa morala si adâncimile intimitaţii subiective?

 

 

12 Aprilie. Bacoviana

 

În veacul trecut, Bacovia scria cândva:

 

Verde crud,verde crud

 

Mugur alb si roz si pur

 

Vis de albastru si de azur

 

Te mai vad,te mai aud

 

 

Oh,puncteaza cu al tau foc

 

Soare, soare

 

Trupul ce întreg ma doare

 

Sub al vremurilor joc

 

Poeţii patimesc odata cu verdele crud si cu jocul vremilor, ei se chinuie pe un alt cerc al Purgatoriului decât fraţii lor matematicienii

 

 

19 Aprilie

 

Nebunii au devenit celebri atunci când au agresat oameni importanti sau erau ei personalitati deosebite. Cel care l-a ucis pe primul ministru al Angliei a dat numele unei legi pe baza careia se judeca si azi daca inculpatul poate diferenţia binele de rau. Judecatorul Schreiber, scriindu -si în azil memoriile, i-a ocazionat lui Freud o teorie asupra paranoiei.Holderlin,Nietzsche si Eminescu sunt martori pentru veacul ce a apropiat geniul de nebunie.

Acum, când Andres Breivik, dupa ce omoara deliberat zeci de oameni cu bombe si personal în numele unei idei aberante se declara nevinovat, ce vor concliuzona inteleptii lumii despre linitele antroposului?



26 Aprilie. Binele

 

E oare bine sa se organizeze un orasel al piticilor, ca în China ? Cu case pentru ei, cu un primar al lor, petrecându-si timpul împreuna si dând spectacole pentru turisti? Discriminare? Stigmatizare? O mai buna calitate a vieţii ? Un rost suplimentar pentu existenţa piticilor? E bine? E rau?

            A fost oare bine ca S.U.A. – si apoi si alţii – au intervenit în Afganistan si în Irak fara declaraţie de razboi, la câteva sute de ani dupa ce Hugo Grotius a scris despre Dreptul razboiului si al pacii? A fost bine? A fost rau ?

            Un tratat de Etica din zilele noastre discuta despre moarala din afaceri si razboi, în raport cu animalele, cu natura....

            Binele suprem a lui Platon, ce stralucea ca Soarele, clipeste în adâncuri.

 

        4 Mai. Ca o aroma, ca o boare 

 

Testamentul Magdalenei, cartea scrisa de Laurence Gardner în 2005, urmareste peripeţiile personajului Maria Magdalena, soţia lui Isus Christos, înainte si dupa calatoria ei la Marsilia împreuna cu cei doi fii pe care i-a avut cu soţul ei. Primul ramâne cu statut regal în Provence iar al doilea, Isus II pleaca împreuna cu Iosif din Arimateea în Insulele Britanice, punând temelie legendei Graalului.

            Întreaga istorie, ce se vrea veridica si nu stiinţifico-fantastica, are doua puncte care te întristeaza. În primul rând soarta tatalui celor doi fii, Isus Christos, care nemurind pe cruce sta mai mulţi ani la manastire. Pentru ca sa se piarda apoi în anonimat, calatorind prin Malta si probabil în India, unde i-ar fi si mormântul.

            Al doilea consta într-o nelamurire. Oare în cine credea însasi Maria Magdalena – autoare a Apocalipsei, dupa Gardner – si toţi cei ce se închinau în bisericile crestine ce s-au format si au dainuit în Franţa si Galia, de vreme ce toţi stiau ca Isus nu a murit si nu a înviat?

 

            În 1949, în "Tratat de descompunere", Cioran scria despre crestinism:

            “-Talmes, balmes sublim, crestinismul e prea profund – si mai ales prea impur – ca sa mai dainuie; secolele îi sunt numarate. Pe zi ce trece Isus e tot mai searbad; perceptele, ca si blândeţea-i sunt sâcaitoare; miracolele si divinitatea sa stârnesc surâsuri. Crucea se înclina”.

Si în ”Demiurgul cel rau” (1969):

            “Aspira anxietatea sa-si afle odihna în Dumnezeu? – Nu reuseste decât în masura în care El e mai presus de fiinţa sau cel puţin conţine o zona în care fiinţa se subţiaza, se rarefiaza; acolo, nemaiavând de ce sa se agaţe, anxietatea se elibereaza si se apropie de acele extremitaţi unde Dumnezeu, lichidându-si ultimele resturi de fiinţa, se lasa ispitit de vid”.

            Dumnezeu cel ispitit de vid! Ca o aroma, ca o boare.

 

 

10 Mai. Prezentul

 

Rusia sarbatoreste Victoria asupra Germaniei naziste în 9 mai si nu în 8, ca restul Europei si SUA. Chiar anul nou e decalat cu doua saptamâni la Moscova si Beograd.

            Când s-a nascut oare Isus?

Când a fost creata Lumea?

            Dar eternitatea ? În clipele de extaz Cioran simtea ca atinge “radacinile ultime ale existenţei” …pentru ca apoi sa se reîntoarca în timp,disperat si singur, scaldat în vid si plictis……Iar in final sa cada si din Timp, în eternitatea cea rea, încremenita si rece...semn al noilor barbari, ce se napustesc peste noi, cu zeii lor cu tot.

            Oare de ce credea Heidegger caa fiinţa e de nedesparţit de timp?

 

Oare cât dureaza prezentul ?

 

 

24 Mai. Gânduri despre sinucidere

 

Cine – sau mai bine zis, câţi? - se mai sinucid în zilele noastre din cauza dragostei neîmpartasite?

Câţi însa nu se sinucid, omorând copii nevinovaţi si pe oricine, în numele unei cauze fantice? (Cioran, Tratat de descompunere : “Adevaraţii criminali sunt cei care stabilesc o ortodoxie în plan religios sau politic, cei care disting între credincios si schismatic….Când refuzi sa admiţi ca ideile pot fi schimbate între ele, sângele curge”…)

            Ce zeu i -o fi luat oare Zeului minţile când i-a dat omului libertatea de a se sinucide, adica de a ucide !?

 

 

Persoana si iubire

 

Parintele Staniloaie: “Dumnezeu e din veci iubitor, înainte de creaţie, de timp; e iubirea dintre persoanele treimii:…..în iubire se arata distincţia între persoanele ce se iubesc si unirea dintre ele pe masura iubirii reciproce;…..prin iubire se afirma…unirea totala dintre cele trei persoane, odihna fiecareia în cealalta – perihoreza – având fiecare în celelalte totul si neavând a cauta ceva dincolo de ele…”

 Unde vieţuia oare iubirea eterna dintre persoanele treimii înainte de crestinism?...Unde vieţuieste oare în zilele noastre ?.....Pe unde rataceste oare acum Ideea de persoana si Ideea platoniceana de iubire…împreuna cu Ideea sa despre firul de praf ? ..