Note de jurnal 2016

Jurnal de vacanţa

23 Iunie

Am plecat anul acesta în vacanţa în dimineaţa zilei de 23 iunie 2016, cu masina spre Miercurea Ciuc unde se va desfasura Conferinţa româno maghiara, pe care o organizeaza tot la doi ani, Berçi. Un om asa de sufletist si deschis spre umor, te face sa te simţi în vacanţa cu orice prilej. Ţuica lui cu ardei iute, pe care a si îmbuteliat-o, lipind pe sticla o poza de-a sa, mai rosu ca ardeiul, te împinge însa la moderaţie alcoolica. Ieri a fost canicula în toata ţara si se mai anunţa doua, trei zile la fel, culmea, inclusiv în acest pol al frigului, spre care ma îndrept! Oricum, fiind între munţi, nu se va încalzi asa de tare pamântul ca în placinta aceasta turtita a Timisorii, întinsa pe o câmpie mlastinoasa (în vechime) si strabatuta doar de un canal; ceea ce face ca betoanele blocurilor sa se încinga la culme la 12 noaptea. Drumul nostru trece prin Sibiu, asa ca vom parcurge aceeasi pseudo autostrada întrerupta în doua locuri, ca un sirag de cremvursti. Am fost pe acest drum în urma cu o luna, la Sighisoara, tot cu G.E., iar coborârea si urcarea pe autostrada îţi da senzaţia ca trebuie mereu sa te descalţi si sa mergi o vreme pe pietre, ca melcul, în urma a tot felul de autobuze si trailere. În masina era aer condiţionat asa ca am putut povesti degajat despre Brexit. Caci exact azi, 23 iunie, cetaţenii Marii Britanii erau chemaţi sa decida asupra ramânerii în UE. Eu mi-am expus teoria pe care o dezvolt de doua saptamâni. Marea Britanie, ca insula, nu a suportat niciodata integrarea deplina în Continentul european, fapt ce a stimulat în ultimele trei secole apropierea tot mai mare a Rusiei de acest colţ al Europei. Si apoi, orgoliul britanic nu poate uita ca ea a dat nastere actualei limbi prin care se înţeleg toţi oamenii si toate instituţiile de pe glob, inclusiv unica superputere, SUA. Si atunci cum sa suporte ca în UE sa fie mereu sub papucul ţarilor din zona EURO, conduse de Germania?! Iar în tradiţia Comonwelth-ului, când soarele nu apunea în Imperiul Britanic, cu un dram de voinţa – caci abilitatea are din plin acest „Perfid Albion” – Marea Britanie se poate concentra pe cele doua ţari ce continua sa fie sub Coroana Britanica, Canada si Australia, invitând sa li se asocieze mai strâns si India, care totdeauna s-a simţit si a fost indiscutabil partenerul ei de baza. S-ar face astfel o asociere economico-financiara si de potenţial uman ce ar avea toate sansele unei mari puteri economice (peste doua decenii India va întrece economic China, si daca e intens sprijinita de Marea Britanie, chiar mai repede). Se va structura astfel un pol semnificativ pentru o lume multipolara, care tinde sa se echilibreze între Occident si ţarile emergente.

Dar,

Dar, pentru aceasta ar trebui un dram de îndrazneala si fantezie. Iar în ultimii doi, trei ani, politica internaţionala a dat vizibile semne de apatie si refacere a unei polarizari de tipul razboiului rece. Ar fi nevoie de un soc!

Transilvania, parcursa din masina, e un spaţiu blând si urcator, minunat loc de odihna duminecala pentru agitata lume de tip occidental în care traim.

24 Iunie

Ieri, dupa ce am sosit la Miercurea Ciuc, am mers cu toţi participanţii la simpozion sa vizitam o expoziţie Csontvary ce ne-a fost prezentata competent de un coleg maghiar, care la întâlnirea din urma cu doi ani ne-a facut un comentariu comparativ a picturii acestuia cu cea a lui Munkacsy (era atunci la Ciuc o expoziţie cu picturi ale acestuia din urma), discutând si ipoteze privitoare la particularitaţile sale psihice. Colecţia adusa la Ciuc mi s-a parut semnificativa. Csontvary apare, în ansamblu, ca un pictor de tipul celor ce au fost numiţi „naivi” (e.g. Douanier Rousseau si apoi a multor „pictori populari”), având o sensibilitate deosebita la efecte de culori si lumina. Mai e prezent si un aer misterios simbolic ca la Patiner! Iar câteva din pânzele sale – între care si „cedrul singuratic” ce era si în expoziţia de aici, pot fi considerate capodopere.

Azi, vineri, pe la prânz, am prezentat si eu, rezumativ, textul despre „Depresia si mania în Renastere” în care comentez cum formele temperamentale ale acestor tulburari (aveau înca din antichitate, cel puţin un complex aparat interpretativ, cel puţin pentru trimiterea la cele patru umori si cele patru elemente, fiind amplificat pe vremea lui Ficino cu interpretari zodiacale din tradiţia hermetica, a „vehicolului astral”, ce împrumuta „materie subtila” când sufletul trece pe lânga planeta Saturn, coborând în faetus-ul pe cale de nastere – (alias Culianu). Astfel, melancholicul saturnian are un suflet labil, ce se poate usor desparţi de trup pentru a vizia lumile suprasensibile si a cunoaste viitorul (de unde, deriva interpretarea de „înţelept”, pe care o dezvolta Agrippa, inspirând gravura lui Dürer, Melancholia I). Iar hipomania se impune în epoca, evident, prin discursul lui Erasmus: Encomion Moira care argumenteaza: Nebunia (hipomaniacala) este de fapt adevarata înţelepciune, nu mohorâta detasare de lumea melancholica. Iar în viaţa curenta, dezbaterea e transata de „nebunul bufon”, care capata statut social oficial vreme de câteva secole, pe lânga regi, potenţaţi si instanţe ale burgheziei, patronând si stimulând atmosfera sarbatorilor, ce a fost cultivata ca nicicând altcândva atunci, în Renastere. Eu repet aceste idei de vreo doi, trei ani, de când m-am angajat în psihopatologia evoluţionist culturala. Dar am impresia ca înca nu am ajuns sa fiu destul de convingator.

La masa de seara, stând alaturi de Doina C. si de soţul ei, Tavi, pictorul, am discutat despre literatura recenta – dat fiind ca e o excepţionala cititoare de romane – si mi-a povestit despre un romancier japonez – pe care Kawabata îl considera ca mai presus de el. Discuţia a fost pe marginea unui roman cu o intriga realmente fascinanta. Un sogun, , ce petrece multa vreme admirând peisaje si gradini hiperelaborate, remarca în înalta societate o tânara excepţional de frumoasa si dotata, si construieste o intriga complexa si subtila, astfel încât mostenitorul tronului sa o remarce si sa se logodeasca cu ea; din momentul în care astfel tânara devine oficial inaccesibila, începe insinuantul proces de fascinare si corupere erotica, înfruntând si provocând imposibilul social; si reusind sa o cucereasca într-o maxima dezlanţuire senzuala, prabusindu-se si prabusind totul într-o catastrofa absoluta. Schema e de-a dreptul fascinanta. Si scrisa de un japonez de geniu, trebuie sa fie extraordinara ca roman. Ceea ce ma uimeste, este faptul ca asa ceva,– ce mi se pare o capodopera de rafinament literar cu o retorica subtila, daca totul e adevarat (si nu e o simpla imaginaţie a mea) este scris în sec.XX! Ceea ce înseamna ca acest secol, ce debuta cu Ulisses-ul lui Joyce continuându-se cu „Omul fara calitaţi” si cu „Muntele vrajit”, este totusi – per ansamblu – un secol extraordinar si d.p.d.v. al romanului. Dar, oare, doar „pour les conesseurs”.

Ieri, pe când calatoream si pe parcursul nopţii ce a trecut, britanicii au decis, în majoritate, sa iasa din Uniunea Europeana. Ce tevatura va urma, ce povesti retorice se vor derula! Adevarul va iesi la iveala peste trei, cinci ani. Cam cât dureaza „prezentul” în istorie. Dar pâna atunci....

Programul nostru stiinţific de azi, vineri, e destul de variat, cu suficienţi tineri, rezidenţi din Bucuresti si din Ungaria. E si o delegaţie din Republica Moldova, de la Balţi.

Seara, o expunere privitoare la Salvador Dali.

25 Iunie

Expunerea privitoare la Dali a fost cuprinzatoare si bine facuta, cu trecerea în revista a tuturor perioadelor sale si destule prezentari de opere semnificative. Interesant ramâne”fenomenul Dali”. Fiecare epoca „selecteaza” cumva (genetico spiritual?) ce fel de genii naste si etaleaza. Dali e dintre puţinele personalitaţi de excepţie ce debordeaza prin natura sa limbajul si doctrinele vremii (inclusiv cele care teoretizeaza suprarealismul), manifestându-se ca un „vis suprarealist încorporat într-o persoana”. Din acest punct de vedere opera sa e semnificativa caci se arata astfel cum „tematicul” spiritual al vremii, trece printr-un filtru specific si în artele plastice (la Picasso, intervine destul de mult aspectul formal). La Dali e prezenta distorsiunea – si deci problematizarea – unor teme esenţiale si perene, ca sexualitatea, timpul, politicul, infinitul orizontului spaţial, dumnezeirea, femeia, relaţia omului cu microfiinţele (mustele) etc. Ceea ce e absent, e viaţa cotidiana a omului (Lebenswelt-ul lui Husserl si cotidianitatea medie a lui Heidegger); adica ceea ce a dus pe culmi Le Brun dar mai ales Vermeer; si care se pastreaza în cubismul obiectelor si persoanelor, în supralicitarea personajelor, sta tot expresionismul si chiar în suprarealismul lui Magritte. Suntem, cu Dali, „altundeva” cu realitatea pe care o are în evdere spiritul uman, trecem într-un nou tarâm – pe care nu-l stiam înca – fapt pe care doar muzica l-a realizat în sec.XX. E vorba de un final, asa cum a fost si teatrul absurdului, final pe care-l clama Cioran. Dupa care, tot ce a fost în omenire, desi va ramâne la fel; stie ca pluteste pe spumele valurilor unui ocean incomensurabil.

A urmat apoi o petrecere dintre acelea minunate cum Berci stie sa organizeze, sus, la o cabana aflata la 1400 m, cu mâncaruri din plin, palinca si bauturi, muzica, dans, plimbari, povesti, înserare si apoi coborâre pe pamânt.

La TV continua dezbaterile comentatorilor nostri politici despre cât de prosti sunt britanicii, oamenii si politicienii insulari. Aceasta e o tema. Alta, e felul în care au fost manipulaţi (oare de catre cine? de Putin?); urmeaza analizele care demonstreaza ca tineretul din orasele mari a votat pentru UE, iar batrânii conservatori din orasele mici, pentru iesire; aproape jumatate din acestia nu au fost în strainatate nicicând si nici nu au pasaport.

Concluzia e ca, de fapt, au învins conservatorii neangajaţi în prezent si viitor, tragând ţara si lumea înapoi. Probabil, nu s-a facut o statistica suficient de riguroasa a acestora si nu au fost sub focusul unor clasificari mai detaliate. Desi, s-ar putea sa stea în picioare si ideea ca în întreaga omenire persista – poate se mai si amplifica – un strat oarecum conservator, care încearca sa încetineasca viteza postmodernismului hazardat si circumstanţial, fara un contur cât de cât a viitorului. S-ar mai putea ca, opţiunea Marii Britanii sa semnifice un mic veto faţa de o prea transanta polarizare a lumii (caci proiectul uniunii vamale dintre SUA si Canada, ar realiza o hiperpiaţa si putere economica, care nu lasa loc decât unei singure alte poziţii: restul lumii). Asa, cu o Mare Britanie care, vrea nu vrea, va trebui sa reconstituie un Commenwelth (atragând, desigur si Canada) s-ar putea sa fie totusi mai mulţi poli (caci, s-ar putea atrage si India, scoţând-o de sub orbita Chinei). Oricum, povestile de acum câţiva ani ale lui Putin despre o lume mai conservatoare si mai multipolarizata, s-ar putea relua.

Toate acestea au fost ieri. Azi, sâmbata, Consfatuirea s-a încheiat cu caldura si prietenie, tot felul de premii si diplome (una acordata si unei fetiţe care a asistat cuminte la lucrari). Berçi, cu sufletul sau mare si bogat în umor, a acordat o diploma si soţiei sale, precum si una lui însusi. Dupa care, am trecut împreuna pe la Cota 1400, de unde am luat ceva mâncare si bautura, si am ajuns cu bine la Izvorul Muresului.

Aici e pace si liniste.

Începe, de fapt, vacanţa.

26 Iunie

Liniste si pace. În plus si racoare, aseara, pe un asfinţit calm (iar la Timisoara, aflu la telefon, e canicula în continuare). Înainte de culcare vad si un meci de fotbal de la Campionatul European (Portugalia – Croaţia), anost, ca toate câte le-am vazut la aceasta ediţie. Acum doi ani era parca un fotbal de mai buna calitate (poate, nivelul va creste spre finala). Pe racoare, somnul e mult mai linistit.

Ziua de dumineca trece linistit. Pot reîncepe fotografierile. Uitându-te mai îndeaproape la o papadie, la o floare, la o ramura de brad, esti izbit de geometria lor simetrizata. Natura e plina de o geometrie vie. De fapt, e plina de matematica, fapt pe care-l observa Hegel în Prelegeri de estetica. De aceea, socotea el, arta cea mai înalta, în sens spiritual uman, e tragedia. Aparent, în tragedie, esenţial e conflictul tematic tensionat, ce duce la un final zguduitor, dar adânc în semnificaţie destinal umana. Doar ca, apoi s-a demonstrat (Curtius) cum întreaga literatura europeana – de la roman la tragedie – se cladeste pe structura retoricii antice, în care, la fel de importanta ca si topica si tropii, e taxis-ul, structura de organizare a discursului. Analiza structurala a basmelor facuta dePropp a adus apoi argumente esenţiale, de care s-au folosit structuralistii. Dar punctul pe „i” îl pune arta montajului din film. Deci, e prezenta si în tragedia laudata de Hegel, o infrastructura de tip matematic. Si apoi, matematica cea noua a dezvaluit nu doar lucruri uluitoare în aritmetica, dar odata cu topologia, geometria însasi aproape ca nu mai are limite. Exista si o teorie gemetrica a „râpelor”, a supararilor pe pamânt si prapastiilor. Oricum, „natura peisagistica”, în specificul ei, nu e arta abstracta geometrizata, are „tematicul” ei. Deci, pâna si fotografiatul e pasionant.

Am început sa recitesc, pentru finisare, Gâlceava înţelepţilor în jurul timpului. Primul capitol, dupa Prolog, e Cioran.

La stirile de la ora 18 aflu ca azi e ziua internaţionala de lupta împotriva consumului ilicit si abuziv de droguri, stabilita de ONU în 1987. Oare exista si o zi intrnaţionalade lupta împotriva beţiei alcoolice? În cele din urma, bauturile alcoolizate (e.g. vinul) au fost, la fel ca unele droguri (e.g. hasisul, psilocibina) substanţe integrate în unele ritualuri religioase. De asemenea, azi e sarbatoarea naţionala a Drapelului. Poate ca exista în mai multe ţari ale lumii aceasta sarbatoare, la fel ca a Imnului naţional, a Constituţiei etc. Sarbatorile ne aduna ca sa ne reculegem nu doar religios ci si naţional. Apoi sunt sarbatorile familiale, individuale, cele cu ocazia victoriei echipei naţionale de fotbal în câte un meci, si asa mai departe. Viaţa comunitara a oamenilor nu e posibila fara sarbatori. Dar încep sa fie cam multe. De fapt, în ultimii ani s-au înmulţit semnificativ la noi si sarbatorile sfinţilor ce au devenit zile nelucratoare.

27 Iunie, Izvorul Muresului

Am început sa recitesc manuscrisul la Gâlceava înţelepţilor în jurul timpului, pentru corecturi. Cioran este, evident, semnificativ articulat în epoca în care a trait, n-ar fi avut actualitate mai devreme si nici acum nu s-ar putea lansa si afirma; caci cine mai e interesat azi de tema iudeo-crestina a caderii din Rai în Timpul Istoriei. Totusi, cu stilul si patosul sa, continua sa intereseze pe tinerii oameni de cultura, mai ales din ţarile de limbi romanice, asa cum vad la întâlnirile anuale de la Sibiu – Rasinari. Mai ales America Latina pare înca fascinata de el, asa cum îmi indica recent Ciprian V. Pentru francezi, ramâne un valoros scriitor, indexiat în patrimoniul literaturii lor. Cred ca decuparea ce am facut-o în textul meu (cu „Caderea din timp”) îi scoate în evidenţa originalitatea doctrinala semnificativa pentru amurgul culturii occidentale.

S-a racit si au început ploile si furtunile – fapt ce e desigur firesc în apropiere de iulie. Dar anul acesta furtunile au venit mai devreme si cu intensitate sporita, în toata Europa (cu fulgere mortale si cantitaţi enorme de apa ce fac pe loc inundaţii); ceea ce se înscrie desigur în schimbarea climatica globala. Pe când eram foarte tânar, omul se mândrea ca schimba în bine natura, împadurind stepele si pustele, îsi proiecta sa locuiasca sub apa si sa irige Sahara, proiecte ce se mai pastreaza în mintea celor din generaţia mea.

La campionatul european de fotbal, Italia joaca frumos, legat si îsi ia revansa de la Spania (care la ultimul Campionat din Ucraina/Polonia a umilit-o în finala); pâna acum e echipa ce joaca cel mai bine, din câte am vazut. Urmeaza (deocamdata, pentru mine) Islanda, care bate Anglia (mare decepţie pentru orgoliul englezesc, dar e vina Marii Britanii de a întreţine în campionatele internaţionale patru echipe). Pe canalul TV National Geographic vad ca prin Islanda (ţara cu o populaţie cât un cartier al Bucurestilor) trece falia ce se afla pe fundul Atlanticului si marcheaza desparţirea continentului american de Eurasia; pe teritoriul micii insule, falia trece între doua creste nu prea înalte, puţin mai mari decât un om (ce mai e si cu aceasta scara de marime a trupului uman si a individilor Biosului, plasat între microcosmos si macrocosmos, plutind atât în infinitul cel mic cât si în infinitul cel mare!).

29 Iunie

Ploua din în când. Pace. Izvorul Muresului e o localitate mica si linistita, cu case de vacanţe destul de simple dar frumoase. Nu sunt vile somptuoase si nici nu are structura unei staţiuni balneare. Cum o fi aratat asezarea în urma cu 40 ani, când aici era Tabara de vara naţionala a UTC (UTM) si toţi tinerii activisti din România îsi faceau stagiul pentru cariere politice în Partidul Comunist sau la Academia Stefan Gheorghiu? Trebuie, oricum, sa fi fost o vie animaţie tinereasca. Acum oamenii, de diverse vârste, se plimba linistiţi, pe picioare sau pe biciclete, copiii pe trotinete sau pe rotile. Totul e asa de calm.

1 iulie

Am revazut mare parte din textul cu „cei trei muschetari”. Nu-mi dau seama daca reusesc sa subliniez suficient diferenţa de atmosfera socio culturala din vremea vieţii celor invocaţi si timpurile noastre. Am asistat, deci, la perioada în care s-a încheiat „epoca filosofica” a omenirii, ce a durat cam 2500 ani. Schimbare ce a dus, asa cum spunea si Cioran, dar mai ales Eliade (si cu osebire Heidegger) la rasturnarea timpului. Dar si a vremii, în sens metereologic. Ploile nu mai sunt normale, din România pâna la Wimbledon unde, pentru prima data, se amâna unele match-uri de tenis din cauza ploii. Ba si unele partide de fotbal sunt întrerupte iar inundaţiile se ţin lanţ, din SUA pâna In Germania si China.

Europa sufera de scadere demografica si somaj. Prima problema se compenseaza prin imigraţie, pe care UE a încercat sa o controleze prin extinderea spre Balcani si est; dar care a scapat de sub control, odata cu invazia migranţilor din Africa si din Orientul Mijlociu. Ultimii pe ruta Balcanica. Astfel încât acum Europa s-a umplut de afganii, pakistanezii s.a.m.d., oricum de oameni ce nu reprezinta o forţa de munca calificata. Fluxul african din sud continua (desi se menţine o tacere suspecta asupra sa); iar cel din sud est e controlat fragil ţinuta în frâu prin convenţia cu Turcia). Europei îi lipseste o lege clara a imigraţiei legale asa cum are Canada si SUA, iar graniţele sale externe ramân permeabile. Deci, care va fi situaţia demografica peste 10 ani?

Somajul, cealalta problema majora a Europei e un exemplu a modului ambiguu si hipersuperficial în care politicienii trateaza problemele majore, cel puţin la nivelul public si al mass mediei. În primul rând, se stie bine ca în Europa sunt în permanenţa zeci de mii de locuri de munca vacante si foarte bine platite, dar care presupun o înalta calificare si competenţe speciale. Ceea ce presupune o lunga perioada de instrucţie si formari. Iar acest aspect, implica si el o stabilitate a populaţiei, instituţii formatoare nu doar specializate ci si competitive. În ţari precum România numarul tinerilor ce nu urmeaza cu insistenţa un învaţamânt continuu e în permanenta crestere. Menţinerea sau cresterea demografica ar trebui dublata de o continuitate a formarii intelectuale care sa asigure si în acest domeniu o „clasa de mijloc” si nu doar o aristocraţie a elitelor. Aceasta din urma va putea creste constant, nu atât prin despistarea hipercapabililor, cât printr-o cohorta semnificativa de tineri ce sunt în permanenţa formaţi bine, la nivel mediu; si bine motivaţi sa urce continuu mai departe.

Dar, problema adevarata e altundeva. Ea ţine, desigur, de automatizare si de implementarea roboticii. Faptul l-a prevazut Robert Winner. Si el a fost discutat anul acesta la Forumul de la Davos. Tot mai multe locuri de munca slab calificate si din administraţie, vor disparea. Ideea socialista de a susţine social pe cei ce nu au posibilitatea de a munci, nu va putea suporta la nesfârsit aceasta evoluţie. Si nici (ceea ce se întâmpla acum) sa te prefaci ca inventezi tot felul de ativitaţi, în esenţa inutile sau automatizabile, doar ca sa menţine oamenii ocupaţi si sa te prefaci ca îi remunerezi. Tendinţa evidenta este spre angajari scurte si circumstanţiale, de suprafaţa, neproductive. Dar, persoanele ar trebui sa aiba, pe lânga o identitate bine conturata, disponibilitaţi pentru competenţe variate si reale. Nu doar pe hârtie, cum se întâmpla în România cu zeci de mii de absolvenţi ai unor facultaţi particulare si cu „formare continua”, ce a devenit o formalitate administrativa.

E nevoie de o revoluţie în idei si în organizarea societaţii.

Cum va fi oare, acest lucru posibil în haosul actual (se întreaba cineva, din generaţia mea?)

2 Iulie

Dupa decizia Marii Britanii de a parasi UE, perspectiva de viitor a Europei ramâne cea de a se îmbogaţi cu ţarile din est si din Balcani; deci ar urma sa devina membre a UE: Albania, Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Serbia (pe scurt, fosta Yugoslavie necatolica); apoi, Ucraina, Moldova, Georgia; si în sfârsit, Turcia. Turcia se pregateste de zeci de ani. Dintre toate celelalte, Turcia e cel mai dezvoltata, industrial si scolar, cea mai populata (70-80 milioane) si cea mai încarcata de istorie. De asemenea, cea cu democraţia cea mai îndoielnica. Acesta pare sa fie contrabalansul de înnoire a UE, ca raspuns a plecarii Regatului Unit.

3 Iulie

Drum spre Bucovina, peste Rarau....miraculos, liniste, serpentine si padure de brazi, perspective largi, adânci si blânde, parca esti rupt de lume. Solitudine prietenoasa.

Câmpulung Moldovenesc. Minunea unei case familiale si familiare, acoperisuri în panta ce se suprapun, bisericuţe elegant creionate si armonioase, curţi largi, pline de pomi, tufe, flori, filigorie, cascade. În casa, enorm televizor curbat si în relief, ce realmente aduna familia (numai sa fie timp pentru asa ceva, vorba lui Heidegger, lumea fuge ca sa câstige timp si în alergare îl pierde). Jaspers a avut ingenioasa idee ca, ceea ce tradiţional s-a numit fisiognomie (în sensul lui Lavater) e perceptibil mult mai clar vizitând casa unui om. Casa nu e o simpla masina de locuit deoarece este sediul familiei transgeneraţionale, e o materializare a temporalitatii intime a omului, la nivelul în care el se articuleaza Biosul cu Antroposul. Totusi, formularea lui Le Corbusier e semnificativa pentru noua lume în care se intra pe atunci, lume în care corpul omenesc devine din ce în ce mai mult protezabil iar succesiunea transgeneraţionala se realizeaza prin însamânţari artificiale si mame purtatoare. În aceasta lume noua ce creste vertiginos, a apus nu doar filosofia ci – vorba lui Heidegger – si marea poezie. Totusi, mai exista pe pamânt si adevarate case familiale. Poate vor dainui, nu doar pe ici, pe colo, sau doar în muzee.

5 iulie

Televiziunea chineza difuzeaza, pe lânga programul de stiri (multe pentru Africa) si un program de documentare, istorice si culturale. Sunt multe reconstituiri din perioada interbelica si din cea a razboiului civil, a diverselor etape ale istoriei Chinei comuniste. Chinezii sarbatoresc acum, cu destula pompa, 95 ani de la înfiinţarea partidului comunist chinez (în 1921, la fel ca în România, dar la noi a fost repede interzis, iar dupa 1990 a disparut, spre deosebire de alte ţari est europene, ca de ex, Slovacia). Comunismul chinez, cu principiul ierarhic al puterii si organizarii statale specifice acestui sistem politic, se calchiaza pe structura politica a Chinei tradiţionale, singura civilizaţie ce se menţine continuu, fara soluţii de continuitate majore, de peste 3000 de ani (ceea ce nu se poate spune despre Egipt si ţarile din zona Mesopotamiei). La o emisiune despre mormintele dinastiei Han (suntem înainte de începutul mileniului întâi) sapaturile releva acelasi lucru ca în Egiprul antic: mormintele au fost jefuite. Hoţia pare sa fie o trasatura adânca a omului cultural, de vreme ce mormintele de peste 3000 ani în urma ale faraonilor erau sistematic pradate (oare unde îsi ofereau marfa hoţii acelei vremi?). Regii din dinastia Han erau înveliţi la moarte în jad, erau astupate cu aceasta piatra preţioasa toate orificiile, pentru ca dupa moarte sa nu se risipeasca forţa vitala ramasa. (Eliade pomeneste de acest ritual ca de o expresie a alchimiei chineze). Placile de jad erau legate cu fire si cuie din aur. Obţinerea aurului si a jadului si prelucrarea lor pentru astfel de morminte au necesitat, desigur, efortul de munca calificata ce s-ar putea exprima sau echivala în producerea alimentelor. Oare câte tone de orez au costat astfel de morminte? Marx nu a facut calcule în aceasta direcţie. Dar oare, istoricii, sociologii, economistii si psihologii actuali se preocupa de astfel de calcule? Oricum, doctrina evoluţionismului cultural ar trebui sa nu ignore problema.

Jadul pare a fi fost specific Chinei. În schimb aurul si argintul sunt universale în cultul zeilor si a regalitaţii, din Micena pâna în Mexic sau Egipt si China. De ce? Sa fie la mijloc ceva legat de specificul pietrelor preţioase? (diferit de universul metalelor). (Pentru australieni, la nivelul primitiv al religiozitaţii acestora, un rol esenţial îl joaca cristalele de stânca – scrie Eliade).

6 Iulie

Strania vizita a unui sihastru. S.P. l-a vizitat în munţi, unde sta singur de mulţî ani si nu primeste decât rar pe cineva. Are acolo un fel de gospodarie parţial într-o pestera, parţial sub pamânt, cu cele minime traiului si autoîngrijirii, carţi si obiecte sfinte. Au postit trei zile, în tacere si rugaciune, fara mâncare si apa. Are telefon mobil. A rezistat campaniei manastirii din apropiere de a desfiinţa sihastria. A promis ca va face, cândva, o vizita în oras. Acum, pe neprevazute a dat un telefon si a venit. O fire blânda, îmbracat ca un preot, foarte civilizat, vorba puţina, zâmbet frumos, nimic anormal. Apoi, a sfinţit, îndelung, toata casa, fiecare colţisor, pe toţi locatarii, de mai multe ori. Dupa care, s-a asezat, sfios, la masa. Totul, parca a fost ceva miraculos. Nu m-am gândit ca am sa traiesc asa ceva în cursul vieţii.

9 Iulie

Psihiatria sociala si comunitara a facut furori în ultimele decade ale sec.XX, dar interesul pentru ea începe sa scada la începutul sec.XXI, poate datorita migraţiei universale de pe glob, accentului pus pe circumstanţialitatea existenţei persoanei si desprinderii de imediatul ambiental, pe care o impune viaţa acaparata de realitatea fictiva. În România interesul pentru acest domeniu a existat în anii 70, 80, dupa care s-a estompat progresiv. Iar în prezent se mai menţine doar datorita inimoasei activitati a familiei P. Lumea vine la întâlnirile de la Câmpulung Moldovenesc în primul rând pentru atmosfera sufleteasca minunata de aici. Sederea la „Casa de poveste” este si ea un mic basm. Trist si rau e faptul ca în timpul formarii lor, rezidenţii nu capata o viziune suficienta asupra perspectivei socio comunitare a existenţei unui om ce sufera de o tulburare psihica. Ar trebui, cel puţin sa existe o carte orientativa în acest domeniu. În rest, reuniunea din anul acesta a fost la fel de reusita ca precedentele; inclusiv în ceea ce priveste prezentarile. Am lansat aici, la fel ca si la Miercurea Ciuc, cartea Psihopatologia psihozelor, cu aparent interes de moment. Ca de obicei, banchetul s-a ţinut la Baciu, cu slanina, sunca, tot felul de cârnaţi, brânzeturi si legume, pastrav afumat, gratar, purcel învârtit pe jar, balmos, sarmale, ţuica, vin, bere. Parca am unit sarbatoarea Bucovinei cu a României, SUA si Franţei.

10 Iulie

Calatorie între doua Câmpulung-uri, cel Moldovenesc si cel al Muscelului (spre Leresti), peste Rarau, prin valea Bistriţei si Secuime, peisje minunate; la fel, prin Ţara Bârsei si sub Piatra Craiului. Capatul Transilvaniei, marginea Bucovinei, a Moldovei si Munteniei, locuri prin care au trecut descalecari, s-a petrecut istorie. Luam masa de prânz sub un soare stralucitor, la o terasa de pe strada principala din Miercurea Ciuc, goala dumineca, cu atmosfera unei picturi de Chirico. Amintiri despre Tavi H. (înainte de a muri, anul trecut, a mai facut o vizita la Pucioasa). Am vorbit despre el si la întâlnirea de la Câmpulung Moldovenesc cu T. din Tulcea (poate ca anul viitor ne vom reîntâlni în Delta). Pentru mine Tavi îmi aminteste de ceea ce a fost minunat în tinereţea mea de la Cluj si Savârsin. La Leresti, casa luminoasa, cu gradina de flori în jur, livada si gradina de zarzavaturi în spate, zmeura, trandafiri, pisici, liniste, racoare.

Relaţiile de ordine (de succesiune si concomitenţa, în sensul si formularea lui Leibnitz) sunt diferite de probelmatica specifica timpului, cu trecutul si viitorul sau, centrat si oreintat de prezent. Celebra definiţie a timpului pe care o da Aristotel (ca numar – ca numere – al miscarii dinspre anterior spre posterior) ramâne într-un plan în care diferenţele nu apar clar. Heidegger, analizând aceasta definiţie, nu se apleaca asupra relaţiilor de ordine propriu zise. Acestea, în succesiune, cuprind nu doar timpul ci si silogismul, rezolvarea de probleme, cauzalitatea, procesualitatea devenirii etc. Noica a intuit ca ordinea e o problema ontologica fundamentala, dar nu a diferenţiat destul de clar specificul timpului în acest context. David Bohm sesizeaza si el ceva profund, odata cu „ordinea înfasurata” a lumii, de care vorbeste. Tema ramâne una majora în ontologie.

12 Iulie

Romanul poliţist trebuie sa ţina cititorul în suspans, sa-l provoace în a încerca sa descopere criminalul si finalul. În raport cu aceasta regula a jocului, autorii folosesc diverse tructuri pentru a pune cititorul pe piste false; si, de obicei triseaza, în variate feluri, chiar necinstit. Ellery Queen (Misterul crucii egiptene) pe lânga multiplele piste false (firesti) în final îţi releva ca si criminal pe unul din trei fraţi ce par urmariţi de un dusman al familiei; criminalul îsi decapiteaza victimele, rastignindu-le, în final înscenând propria-i ucidere (cartea e scrisa pe când nu erau teste ADN si capul era principalul element de identificare). Instinctiv un cititor nu se gândeste ca cineva îsi omoara fraţii asa de odios pentru un beneficiu material oarescare. Intriga poliţista e folosita, nu arareori, pentru scenariu în marea literatura, ca la Dostoievski, Grahaam Green (în Ucigas platit), menţine suspansul pentru descifrarea mobilului si angrenajului comenzii criminale, pictând în culorile sale sumbre si pline de amaraciune tabloul (aproape caricatural) a unei lumi nedrepte. Genul poliţist acoepra cel puţin o treime din filmele de la TV, deci e înscris în „natura umana”.

13 Iulie

Mayasii ramân un mister, cu toate ca le descifram în mare masura scrisul si le descoperim urmele civilizaţiei. Ei apar în jurul istmului dintre cele doua Americi pe vremea ascensiunii crestinismului, folosind cifra zero (ca si indienii din India) si creind un calendar uluitor (ce susţine un mit al eternei reîntoarceri comparabil cu cel din India, dar fara doctrina Maya/Brahma), practicând jertfe umane sângeroase, ridicând piramide (ca egiptenii) si venerând jadul (ca si chinezii, aparent cu aceeasi doctrina a pastrarii energiei vitale în suveranul decedat, ca în cazul împaraţilor din dinastia Han). Aurul e si el prezent, ca pe tot globul, ca numitor comun de venerare a rangului regal sacral.

Ar trebui rescrisa o Fenomenologie a spiritului care sa ţina seama de substanţa metalelor (cu polarizarea fier/aur) si pe pietre preţioase (jad, ametist, chihlimbar, cristal de stânca etc.); si în acelasî timp sa comenteze succesiunea si devenirea din lumea zeilor (e.g. la indieni, la mesopotamieni, la greci) si „evoluţia” de la neantologie si neant spre nimic, iar apoi spre zero matematicilor si problematica ontologica a cuantei. Nu ar fi o liniara „devenire întru fiinţa”, dar problematica ridicata de Hegel, Eliade si Noica ar avea o continuare.

15 Iulie

Atentatul de la Nisa din 14 Iulie prin stilul sau (un camion intra în plin, în mulţimea ce admira focurile de artificii cu prilejul sarbatorii naţionale) subliniaza înca odata si cu claritate adevarata problema pe care o scoate în evidenţa terorismul actual: e pusa sub semnul întrebarii însasi condiţia existenţei firesti a omului din civilizaţie occidentala; care, ca cetaţean, se simte ocrotit de stat în viaţa sa cotidiana. (Nu raspunde pentru el Castelanul sau Burgmeisterul, ci statul cel invizibil). De aceea el poate fara grija sa circule pe strada sau cu metroul, trenul sau avionul. Când cineva se aseaza în mijlocul strazii si trage în mulţimea care circula (sau în cea din stadion, discoteca, de la întruniri si manifestaţii s.am.d.), viaţa devine imposibila. Cum imposibil e si faptul de a supraveghea totul în viaţa cotidiana, tot ce ţine de zona publica a comunitaţii. Problema nu e deloc cea practica, de a creste mijloacele de supraveghere protectiva „a tuturor cetaţenilor în orice loc public”. Problema e de a gasi radacina acestui tip total de terorism, care a iesit din sfera politicului si a intrat în cea a definirii omului contemporan. Probabil, se va reactiva gândirea filosofica, pornind de la cele patru mari întrebari ce le-a sintetizat Kant în Critica Raţiunii Pure: ce pot cunoaste? ce am voie (sau trebuie) sa fac? ce pot sa sper? Cine e omul? Întreaga problema ISIS, dincolo de orice soluţie militara, cere regândirea temeinica a acestor probleme. Si reconsiderarea faptului, subliniat de Hegel, ca soluţiile practice ale umanitaţii deriva, secundar, din adânci probleme teoretice.

Istoria scrisului (Andrew Robinson, 2007). Primele documente scrise pastrate, în cuneiforme si hieroglife, sunt despre evidenţe, contracte (fapt ce implica aritmetica) apoi legi, decrete, peceţi, înscripţii pe monumente ce comemoreaza o victorie, manuale de învaţare, Scrisul e doar secundar si tardiv folosit ca mijloc de comunicare si nu e decât indirect unul de memorare. Dar, scrisul subliniaza aspectul oficial public si autoritar/legal al logosului. Textele sacre si cele istorice se menţin multa vreme în transmitere orala, chiar daca o cultura a descoperit scrierea. Important este, desigur si calendarul scris. Scrisul realizeaza obiectivarea acelei dimensiuni lingvistice a umanului care e supraindividuala – deasupra psihismului constient si pieritor biologic. Prin scris, oameni diversui sunt, „in-formaţi”, anonim si transgeneraţional, facând apel la aspectul particular al temporalitaţii. Zeii si regii au aparut, desigur, înaintea scrisului; dar instituţiile ce-i reprezinta s-au întarit prin scris. Filosofia apare dupa aproape doua mii de ani de civilizaţie a scrisului, într-o soietate - cea greaca - ce foloseste alfabetul cu vocale. Scrisul alfabetic (consonantic) pare a fi fost stimulat de comerţ, de nevoia comunicarii între mai multe civilizaţii, cu limbi si scrisuri diferite (cananeeni, fenicieni); pentru ca înmuierea vocalica pe care o aduce nelinistea grecilor, sa faca sa explodeze logosul, ducând la un miracol cultural.

Când se vorbeste în general de limba – asa cum face Heidegger spunând ca limba e gadza si salasul fiinţei – plutim înca în vag. Observaţia filosofului e la obiect; dar tocmai de aceea cere sa fie dezvoltata.

16 Iulie

Tentativa de lovitura de stat militara esuata din Turcia ridica – si va ridica o buna nucata de vreme – multe semne de întrebare. Primul aspect, care si-l pune toata lumea, este daca nu a fost regizata de însasi Erdogan, care de mult îsi tot doreste puteri dictatoriale (sau cel puţin cât ale lui Putin).Deci, nu ar fi oare la mijloc o „incendiere a Reich-ului”? (în ultimele saptamâni Erdogan îsi aranjase „împacari” cu Israelul, Rusia, Egiptul, iar cu Europa avea controlul migranţilor). Dupa eveniment, odata ce l-a declansat si a riscat confruntarea cu Occidentul si cu mentalitaţile acestuia, Erdogan nu se mai opri usor. În plan mai adânc se ridica problema formulelor de democraţie pe care le poate practica lumea islamica. Occidentul a acceptat tacit statele hiperautoritare ale Orientului Mijlociu, pâna la episodul cu Sadam Hussein (precedat de Afganistan). Dar democraţia instalata de americani în Irak s-a dovedit, pâna azi, ca neviabila (ca si în Afganistan). Din motive economice si strategice, SUA nu pune în discuţie nivelul si formula democraţiei în Arabia Saudita si ţarile din Golf. Primavara araba a furnizat ocazia înlaturarii lui Gadatti, urmata de o soluţie politica catastrofala în Libia. În Egipt, esecul s-a rezolvat ulterior prin lovitura de stat a lui Sissi, pe care nicio democraţie occidentala nu a condamnat-o. Lucrurile s-au îpotmolit în Siria, dat fiind conflictul de interese ce implica Rusia. Nici Pakistanul sau Bangladeshul nu pot fi modele clare. Poate, în afara de ţarile Magrebului, cea mai democratica ţara islamica ramâne Iranul!? Turcia a suportat prea mult democraţia. Ce va face?

17 Iulie

(Jerome K.Jerome: Vacanţa cu copiii meiii). Citind astfel de carţi senine de umor englezesc, înţelegi de ce insularii maturi, ce traiesc în afara metropolelor (si nu tinerii sau oamenii de stiinţa) au votat pentru Brexit. O parte a Marii Britanii nu vrea sa-si piarda identitatea. Cartea aceasta e si un duios omagiu al familiei tradiţionale, a unei lumi ce prefera sa nu explodeze spre necunoscutul virtual, în locul imaginarului tradiţional. În acest roman, Veronica, o fetiţa de 8 ani, începe sa scrie si ea un roman:

„Totul se petrece în luna, exact ca la noi pe pamânt. Cu o singura deosebire: copiii dicteaza legea. Asta le displace persoanelor adulte. Dar ele nu pot schimba starea lucrurilor. Toate animalele cuvânteaza. Si mai sunt si uriasi. Si copiii sunt cei care stiu tot. Si sunt nevoiţi sa-i educe pe oamenii mari, care nu cred nici jumatate din ce li se spune. Dar copiii sunt rabdatori si drepţi.

Fireste oamenii mari trebuie sa mearga la scoala. Au multe lucruri de învaţat, sarmanii! Si le e sila de studiu. Nu se intereseaza deloc de povestile cu zâne. Dau impresia ca puţin le pasa daca ar fi azvârliţi de o furtuna pe o insula pustie, în cursul unui naufragiu. Si pe urma mai sunt si limbile. De care vor avea nevoie când vor deveni copii. Caci trebuie sa stie sa vorbeasca cu toate animalele. Si sa cunoasca magia. Care e complicata. Au mintea plina de siretlicuri viclene. Sunt prinsi citind romane lipsite de orice interes ascunse în pupitrele lor. Toate, romane de dragoste. Ca sa iroseasca banii daţi de copii. Dar copiii nu le poarta pica. Îsi aduc aminte de vremea când erau si ei oameni mari. Cu toate acestea sunt siliţi sa dea dovada de fermitate”.

18 Iulie

La Convenţia Republicana din SUA, Trump obţine investitura, în ciuda reţinerii sau chiar ostilitatii establishment-ului din partid. Toata lumea în SUA si în plan internaţional, este de acord ca a desfasurat o campanie populista dar marcata de spontaneitate; si, afirmând ceea ce doreste americanul mediu tradiţional. În mod evident si-a adunat electoratul din rândul celor cu spirit specific american de iniţiativa, usor de entuziasmat si doritori sa fie mândri de superputerea SUA ca unica putere mondiala. Iar numarul acestor tradiţionalisti probabil a crescut mult dupa cei opt ani de stradanie a lui Obama, în direcţia unei politici sociale si a unei supremaţii mondiale a SUA realizata fara demonstraţii de forţa si scandal. Privind la rece, mult criticata politica internaţionala a lui Obama a dus, totusi, în ultimii 3-4 ani la demontarea forţei reale a Rusiei în politica internaţionala si a unei afirmari orgolioase a ţarilor emergente, multe reunite si prin pactul militar de la Shangai. Cuba, Venezuela si Brazilia au cazut din orbita Ruso chineza; Vietnamul si Mongolia sunt mai binevoitoare faţa de SUA, ţarisoarele din estul Marii Negre nu mai sunt asa de clar în orbita lui Putin; iar Europa are tot mai mare nevoie de SUA. Dar acum, catre sfârsit, apare problema Marii Britanii si a Turciei, ambele trimiţând spre tradiţionalism (oare, în sensul pledoariei lui Putin!). De fapt, si trump este tradiţionalist. Poate, lucrurile merg în direcţia unei lumi multipolare (ideea e tot a lui Putin).

Problema e alta. Totdeauna în istorie (pâna acum) cine a pus în faţa sloganul Lege si Ordine nu a demonstrat înalte virtuţi democrate (tot în sens tradiţional).

20 Iulie

Jocul de table (la care, când câstig, când pierd în ultimele zile) trebuie sa fie foarte vechi. Sau, cel puţin clasa de jocuri „ma-tematice” din care face parte, ce cumuleaza geometria cu aritmetica. (Esenţa acestui cumul, pe care o realizeaza zarul, e atestata din stravechime, inclusiv valenţele sale probabiliste, cu reflex în destinul omenesc, în soarta zodiacala). Probabil ca jocurile „tematice” (statice, în afara scenariilor actoriale efective) asa cum e sahul si jocul de carţi, sunt mai recente. Carţile de joc au fost si ele implicate apoi, în destinul omenesc, prin „ghicitul în carţi”, Tarot-ul castigând notorietate (Sorin Alexandrescu scrie cum Culianu, credea efectiv în Tarot si deseori îsi „dadea singur în carţi”).

21 Iulie

(Din romanul Veronicai) continuare:

„Copiii le dau multe vacanţe oamenilor mari. Fiindca vacanţele sunt facute pentru toata lumea. Dar oamenii mari sunt tare prosti. Si nici nu-si bat capul sa joace roluri rezonabile. Cum ar fi: De-a Pieile Rosii sau De-a piraţii. Doua jocuri care le-ar dezvolta facultaţile mintale. Si i-ar pregati pentru viaţa. Nu le plac decât jocurile cu mingea. Ceea ce nu foloseste la nimic. În mijlocul asprelor realitaţi ale vieţii. Sau, daca nu, stau la taifas. Este înspaimântator cât pot sa vorbeasca”.

23 Iulie

Amploarea epurarilor si a celor închisi din Turcia (din armata, justiţie, învaţamânt, mass media, funcţionari) arata clar ca Erdogan a întors spatele Europei, Occidentului. Deschiderea e, deocamdata, spre Rusia si Iran. Problema delicata e cea din NATO. Dar si în perspectiva, pentru relaţia Euro Asiatica. America va avea un cuvânt de spus, dar Trump nu pare un om al substilitaţilor. Odata cu Turcia este tot mai clar ca pâna si islamul e marcat de alunecosul spirit balcanic.

(Din romanul Veronicai) continuare:

„Tot ce le place copiilor, e bine. Este sanatos. Si tot ce le plae oamenilor mari, e nesanatos. Si nu trebuie sa le si dea. Ei cer ceai, cafea. Ceea ce le dauneza sistemului nervos. Si îsi cheltuiesc banii pe prajituri. Pe biftecuri. Si pe supa de broasca ţestoasa. Si copiii sunt siliţi sa-i trimita la culcare. Si sa-i puna sa înghita hap-uri, pâna ce se simt mai bine.

Copiii se dovedesc a fi rabdatori. Stiind ca pe lume e nevoie de tot felul de oameni. Si tragând nadejdea ca oamenii mari se vor shimba. Si fireste, mai sunt si oameni mari cuminţi. Si care sunt o binecuvântare pentru copiii lor.”

25 Iulie

În luna aceasta, Iulie, tot felul de atentate si evenimente cu morţi, în spaţiul public, si în Germania. Nu sunt acţiuni de anvergura celor din Franţa, cel puţin unul dintre atentate (ce împusca mortal 9 oameni si raneste pe mulţi alţii) pare a fi un alienat mintal ce si-l ia ca model pe Brevik. Totusi....

Ce ţara va urma? Olanda?

Deocamdata pe marginea Brexit-ului se fac analize. Marea Britanie a anunţat ca nu va activa în acest an clauza de iesire din UE, facând un plan temeinic al negocierilor.

Cât despre Turcia, aceasta pare a acuza tot mai mult SUA – UE. De fapt mai de mult Putin a invitat-o în Uniunea vamala euroasiatica, idee care acum pare sa îi surâda. Dar, trebuie sa pastreze echilibrul cu NATO. Sa vedem cum o sa evolueze piesa, în actele urmatoare.

26 Iulie

Convenţia Democratica din SUA o desemneaza drept candidata la presedinţie pe Hilary Clinton. Dar nici democraţii nu sunt uniţi. În preziua desemnarii presa publica informaţii cum conducerea partidului a susţinut-o pe Hilary împotriva lui Sanders comentarii, privitor la amestecul serviciilor secrete ruse în acest caz), ceea ce ar însemna ca Putin l-ar prefera pe Trump; dar nu e oare si aceasta informaţie, cu sperietoarea ruseasca, o manevra de culise a democraţilor?) Oricum, d-na Clinton are de la început o poziţie defensiva faţa de Trump, bazându-se mai ales pe voturile femeilor, cetaţenilor de culoare, mexicanilor, saracilor etc. (dar Sanders a plecat mai clar pentru acestia). Ea ar putea, în cel mai bun caz, continua orientarea lui Obama. Dar nu pare a avea nicio idee personala, în afara relaţiilor si a stiinţei în jocurile de culise. În raport cu ea, Trump pare un barbat bataios, aproape un pistolar american. Chiar si sondajele de opinie, acum, în timpul convenţiei democrate, indica un avantaj pentru Trump (pentru prima data, se zice).

Teatrul politic pentru la toamna, e deschis.

Televiziunea româna dezbate câteva zile în sir lipsa de interes a românilor din dispora faţa de înscrierea pe liste electorale si votul prin corespondenţa (sunt înscrisi cam 3000 faţa de sute de mii sau milioane). În mintea multora este înca viu scandalul de acum doi ani de zile de la prezidenţiale si trimiterea în judecata a ministrului de externe pentru sabotarea alegerilor de atunci. Sa vedem concluzia (daca va fi).

Vreme frumoasa pentru plaja, în gradina, la munte.

Concertele de pian ale lui Prokofiev. Al doilea are un tempo naucitor, te ţine cu sufletul la gura. Al cincilea e de o subtilitate tulburatoare.

27 Iulie

Scott Fitzgerald: Ultimul magnat. Un roman neterminat ce reda firesc si pregnant atmosfera de la Hollywood dinaintea celui de al Doilea Razboi. Citindu-l intri spontan într-o lume, într-o cosmicitate în care le introduc întotdeauna romanele bine scrise, de la Don Quijote la cele din Comedia Umana a lui Balzac. Nu e de mirare fascinaţia lui Eliade (si el scriitor de romane) faţa de opera lui Balzac (mai interesant e interesul lui Marx). Cioran, cu firea sa extatic poetica, îsi manifesta idiosincrazia faţa de astfel de simpatii, asa cum se poate remarca în Exercise d’admiration (atât capitolul referitor la Eliade cât si cel privitor la Fitzgerald). (Sabato remarca de altfel la Cioran lipsa acestui „organ de receptare a discursivitaţii narative”, ca pe o infirmitate). Dar nici Heidegger, care considera faptul-de-a-fi-în-lume ca principalul existenţial al dasein-ului, nu are organ pentru epica (pentru „cosmicitatea literaturii”, cum sugera Hegel), el pledând doar pentru „marea poezie”, marginala odei, ce vizeaza sacralitatea.

În cele din urma, Fitzgerald nu e chiar un mare romancier, dar atmosfera de la Hollywood e tipic americana.

Opera Razboi si pace a lui Prokofiev are accente dramatice si monumentale de parca ar uni romanul lui Tolstoi cu Revoluţia Rusa si „Razboiul de eliberare al patriei” împotriva fascismului.

28 Iulie

Singurul eveniment remarcat azi la TV este faptul cum papa s-a împiedecat si a cazut, coborând de pe estrada de la Cheznomore, unde e venerata Maria cea Neagra (Maria Magdalena?). Polonia pare în prezent cea mai catolica ţara din Europa (Spania a acceptat casatoriile dintre homosexuali). Poate de aceea protestatarii olandezi nu o prea suporta (ieri s-a anunţat ca vicepresedintele Comisiei UE care e un olandez a declansat mecanismul european de supraveghere a Poloniei pentru nerespectarea democraţiei, în legatura cu numirile de la Curtea constituţionala). Se pare ca pe lânga geopolitica teritoriala, cea religioasa nu e nici ea de neglijat, daca ne gândim la Europa ortodoxa (Bulgaria, Serbia, Grecia, România) iar mai departe, Rusia. Vara aceasta pare obisnuita, ceea ce implica canicula si seceta în zonele neirigate (adica cu irigaţia distrusa). Exemplul infrastructurii romane (drumuri si apeducte) nu pare a se transmite genetic la noi. Poate are dreptate Blaga cu arhetipul sufletului pastoresc, mioritic (si în prezent al taierii, pe unde se poate, al padurilor).

29 Iulie

Drum de la Câmpulung Muscel la Bucuresti, prin Târgoviste, pe valea Ialomiţei, printre coline muscelene inconfundabile. Descalecatul Munteniei (Câmpulung, Curtea de Arges, Pitesti, Târgoviste, Bucuresti) se petrece dupa aceeasi schema ca cel moldovenesc, dinspre vest si zona montana, spre sud est si câmpie.

Crestinismul ortodox în aceasta zona – nu mai e pe aici puternic, dupa perioada cruciaţilor, decaderea Bizanţului si expunerea turca. Câţi nu vor veni pe aceste meleaguri!!? Se vor constitui, treptat, târguri, apoi.....ceva orase.

În Bucuresti....caldura!