Eseul e scris cu ocazia evenimentului de comemorare a 100 ani de la naşterea lui Cioran, desfăşurată la Sibiu – Răşinari. Pentru autor ocazia a reactivat amintiri din casa lui Relu Cioran (fratele lui Emil) din Sibiu din perioada întâlnirilor cu Noica. Textul comentează câteva din operele lui Cioran, privit ca un autor cu o anumită poziţionare doctrinară, care în epoca patetismului existenţialist s-a plasat aproape de promotorii teatrului absurdului, pledând teza sfârşitului istoriei şi a căderii din timp.