Eseul abordează trei teme insuficient de lămurite ale ontologiei nicasiene: -Începutul demersului ontologic prin trimiterea la „fiinţa din lucruri”; – Lipsa unui comentariu explicit privitor la criticismul lui Kant şi suportul epistemologic a accesului la ceea ce poate releva fiinţarea şi fiinţa; – Reinterpretarea neoplatonismului prin considerarea Unului (de dincolo de fiinţă şi gândire) ca întrupându-se în supracategoria „deveninţei”. Ontologia lui Noica e comentată şi prin trimiteri la gândirea lui Heidegger. Sunt aduse în discuţie contribuţii româneşti la continuarea speculaţiilor sale, prin demersurile lui I.Pârvu şi A.Surdu.
Cuvinte cheie: Constantin Noica/filosofie/ontologie/deveninta/Unu-neoplatonicean/apriorism kantian/fiinta/nimic- transcendentalo-transcendent