1 ianuarie
În această lume, în care percepția și memoria se amplifică exponențial, Concertul de Anul Nou de la Viena – din sala aceea paralelipipedică, parcă pentru dresajul cailor lipițani – pare un ciob prăfuit din uitata La Belle Époque a Occidentului. Nici rococoul scenelor de dans nu te trezește din somnolență, chiar filmate în podgoriile din Pădurea vieneză, în poiene… vag amintindu-ți de cele pline de prospețime ale Toscanei.
După 55 de ani, reascult pe Youtube… Simphonie pour un homme seul de Piere Schaeffer… Pe atunci, când eram la Săvârșin și aveam acces la sala de muzică a Bibliotecii Centrale de Stat, supervizată de d-nul Stan, erau încă vii suprarealismul… teatrul absurdului… şi mai pluteau în aer aromele dadaismului… Azi, îmi pare un joc naiv de copii mari, care încă nu înțeleg ce îi așteaptă când vor fi catapultați spre lumea postmodernă… spre postistorie.
Jocuri de limbaj Stare
Dacă plecăm de la cuvântul „stare” – opus mișcării în cele cinci genuri supreme ale lui Platon – și ne așezăm pe gânduri, vom întâlni între altele: – a sta, …stare…a sta pe loc…statornicie…stabil…constant…constatabil; și apoi, „a sta”, stă la baza subsistenței (a fi prin sine, de unde conceptul de Sine și de Eu)… mai întâlnim: – a sta pe gânduri… stare de lucruri (de fapt)… stări de agregare a materiei, distant, restant, stație de benzină, stațiune balneară, stări sociale,
statut social, stat național, de la „sisto” derivă: ecsistența… insistența… consistența… ș.a.m.d.
11 ianuarie
Xi Jinping, Președintele Chinei comuniste, care e și Prim-secretar al Partidului Comunist și Conducătorul suprem al forțelor armate, a condus concomitent exerciții militare pe tot cuprinsul țării, însumând toate armele. Nicicând un singur om nu a dirijat (noroc că doar fictiv) atâta putere militară.
Când Lenin a introdus centralismul democratic, ca principiu organizator al Partidului Comunist, el se gândea, probabil, la un instrument care să țină în frâu năbădăiosul norod rusesc, predispus nativ spre anarhism… Şi nu i-a trecut prin minte că, peste un veac, comunismul va dăinui mai ales la chinezi, ce au înscrisă ordinea ierarhică în sângele spiritului lor.
După exercițiul său militar autocratic, Xi l-a primit pe Președintele Franței, Macron, care i-a făcut cadou un super cal. Franța, Europa occidentală sunt pline de statui ecvestre ale reprezentanților puterii laice, ca simbol al virilității războinice a conducătorului. Cavaleria a fost aici nu doar elita armatei, ci și simbolul onoarei publice. Dar (din câte știu) Asia nu abundă în astfel de statui istorice.
Calul mai este și un topos de referință a frumuseții animalelor din lumea umană. Tarkovski a intuit aceasta și a introdus imagini superbe cu cai în filmele Rubliov şi Solaris.
Să fie mesajul Fran ei către China o expresie a rafinamentului artistic occidental, ca partener al subtilului rafinament al Chinei milenare?
13 ianuarie
La emisiunea Econatura, se comentează faptul că fenomenul încălzirii globale e un dezechilibru responsabil și pentru oscilațiile meteorologice extreme, care bântuie planeta; anul acesta, în jurul Bobotezei, temperatura a fost de peste 10 grade plus, la noi, și de minus 38 de grade, în SUA; apoi, neîntreruptele cicloane, vijelii, zile toride etc. Comparația se face cu temperatura și clima din secolul XVIII, înainte de a se impune mașinismul, care folosește combustibil organic fosil, cărbune și apoi petrol.
Ca și în alți ani, de Boboteaza rusească, Putin se scaldă în copca de apă înghețată, filmat cu generozitate de fotoreporteri.
Melodia îşi ridică, din când în când, capul, din fluxul muzicii, subliniindu-i-se, astfel, frumusețea… dar, alteori, devine obraznică și se ridică în picioare. Muzica oamenilor funcționează, precum matematica în natură, ca o pânză de fond, sau ca un câmp învăluitor… fie că e religioasă, fie că susține dansul, fie că este de operă… de concert. Muzica, în curgerea ei, se bucură de melodie ca de o aluzie subtilă. Când ea iese în prim-plan, se expune vulgarizării.
Și totuși… unde era melodia, înainte ca un compozitor să o compună?
24 ianuarie
Lumea plasează, de obicei, Revoluția industrială în secolul XIX.
Extremul Orient ne atrage, însă, atenția că:
La Curtea Împăratului Chinei, prima fascinație pe care au avut-o localnicii față de civilizația Europei a fost cea privitoare la ceasurile olandeze, pe care le tot arătau
Spătarului Milescu, ori de câte ori acesta le vorbea de măreția teritorială a Rusiei.
Iar japonezii s-au dat în vânt după tipăriturile aduse de portughezi, refăcând aproape instantaneu tiparul în insula lor.
Deci, mecanizarea logosului și a temporalității a fost condiția de posibilitate a grosolanei revoluții tehnologice, care a pus la lucru energia vitală a elementelor: a cărbunelui și a petrolului subpământurilor, a „aerului acvatic” al aburului, întreținut și el de focul lemnelor și al cărbunelui… până ce, în final, s-a ajuns la miraculoasa forță a electricității; şi apoi, la cea a atomilor și nucleilor lor…
Doar stăpânirea focului – simbol al Logosului, cu care stoicii îl asociau, pe urmele lui Heraclit – precedă, cu mult, nu doar neoliticul agriculturii… Focul, se pare, rămâne partenerul nelipsit al lui homo faber, caracterizându-l ca atare, de dinainte chiar ca el să înceapă a inventa și folosi uneltele și până în recenta epocă a mașinilor.
Marele său concurent actual sunt inteligențele artificiale. Nu degeaba stoicii au inclus, în viziunea lor despre fisis, atât pe pțr technicos, cât şi pe logos spermatikos.
25 ianuarie
Japonia se închide – față de Occidentul european și față de lume, în general – timp de două secole, exact în perioada în care Europa afirmă Rațiunea, punând baza evoluționismului și mașinismului.
Când s-a deschis din nou spre lume, hiperrafinata Japonie a asimilat aproape instantaneu tot decalajul. Şi a pornit-o cu viteză înainte.
8 februarie
Muzica lui Bach are ceva metalic în sonoritățile sale, ceea ce o face nu doar să fie inconfundabilă, ci și să o simți ca venind din alt tărâm.
(Îngerii nu au sânge cald)
9 februarie
Deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă din Coreea de Sud. Pentru mine, cea mai frumoasă ediție rămâne cea de la Torino, în urmă cu 12 ani (văzută la Herculane), plină de fast, culoare, spectacol, suflet, rafinament. Istorie, muzică, antren… Un adevărat spectacol mondial, demn de Europa. Acum, în spatele festivității, mustesc implicații politice, experiențele cu rachete ale Coreii de Nord – și aparenta împăcare teatrală din ultima clipă – …excluderea Rusiei de la J.O. și acceptarea ei în ultimul moment, sub steagul și imnul olimpic. (Pentru ruși, nimic nu e mai grav decât umilința.)
Spectacolul deschiderii a fost fără suflet și rafinament, sub arcul robotizării. Acum înțeleg de ce nu mi-a plăcut niciodată drapelul sud-coreean.
19 februarie (Herculane)
Ziua Naţională Constantin Brâncuși
Marina militară face o acțiune de promovare a cinci licee în județul Suceava. Meseria militară, una din cele mai vechi din lume, retribuită standardizat (prin soldă), cultivă, în mod eminent, ideea de „potență” a lui Aristotel. Armata trebuie să fie tot timpul foarte bine pregătită… şi să aştepte, jucându-se (cu antrenamente, simulări şi jocuri de război). Cel puțin în prezent, față de toți angajații tuturor armatelor
din lume, ce procent participă, apare, efectiv, la confruntări? (adică, lăsând la o parte spionii) Conform sloganului:
„Dacă vrei pace, pregătește-te de război”, instituția armatei este elogiul maxim a conceptului de potență.
Norvegia e la jumătatea timpului (de doi ani) în care desfășoară un experiment: 1000 de oameni sunt plătiți nefăcând nimic. Se exersează, astfel, formele de viață socială pentru epoca robotizării, când vor fi foarte puține locuri de muncă. Celor astfel plătiți (care nu sunt declarați şomeri) nu li se cere decât să existe. Pot lucra remunerat, dacă vor, pot și să nu facă nimic. Probabil, însă, că astfel de proiecte vor menține ideea de educație, profesionalizare şi cultivarea personală continuă.
Omul modernității, din ultimii 500 de ani, recunoaște că multe lucruri nu le știe… mereu e ceva pe care nu-l știe. Petele albe de pe hărți sunt cele ce contează, nu continentele și țările cunoscute.
Nu contează atât „ceea ce este”, cât, mai degrabă, nimicul generativ din jurul a ceea ce este.
Cosmogeneza și viaça
Cosmogonia actuală ne învață că viața a devenit posibilă doar pe planete, corpuri cerești de a doua generație, formate din materie cu nuclee grele, ce au luat naștere din prima generație de obiecte cosmice, care au evoluat înfierbântându-se, până ce au explodat, eliberând aceşti atomi grei, gata făcuți. Așa se face că metalele și carbonul se află în compoziția corpurilor cerești de a doua generație, planete ce vor găzdui viața, căci ele nu se aflau în corpul obiectului planetar prim-născut.
Carbonul e indicat ca materia de bază a vieții, entitate ce e autoreproductivă (și evolutivă), având ca posibil
partener – se pare – siliciul. Iar cărbunele intervine, apoi, și în istoria civilizației omenești, făcând posibilă epoca fierului… și, mai recent, revoluția industrială a aburului (ca să nu mai vorbim de frumusețea diamanetelor).
Dar, pentru viață în general – și pentru om în special –, un rol esențial îl joacă și elementele cu atomi grei ai metalelor, tot astfel apărute. Magneziul stă la baza clorofilei – și, deci, a procesului de fotosinteză –, jucând, împreună cu calciul, și alte roluri majore în funcțiile biologice, de exemplu, la nivelul membranei celulare și al neurotransmisiei… Se pare, apoi, că, înainte de apariția fotosintezei, primele microorganisme au beneficiat de sulf… Fosforul joacă, de asemenea, un rol esențial în producerea energiei vitale și în funcționarea sistemului nervos… Fierul stă la baza hemoglobinei, ce transportă oxigenul în sângele animalelor… mai apoi, ajută omul să depășească epoca de piatră, înfră indu-se, în acest episod, cu cărbunele… producând un metal superior pragmatic cuprului și cositorului… Și, în sfârșit, în această lume umană, în care se anunța cultura, în viața oamenilor, izbucnesc metalele sacralo-regești ale argintului și ale aurului; care, și ele, sunt prezente doar în a doua generație de corpuri cosmice.
Devenirea întru ființă se petrece prin scvențe, urcând trepte succesive.
Presocraticii, când și-au început meditația asupra ființei, nu aveau în față acest tablou al Cosmosului, al Biosului și al Antroposului.
Când, în zilele noastre, medităm asupra arhé-ului, ne vedem siliți să trecem cu mult în spatele Fenomenologiei Spiritului.
Ce ar răspunde oare Heidegger lui Noica, în fața unor astfel de provocări.
La greci Moira – soarta – era dincolo nu doar de oameni, ci și de zei.
Patriarhia Moscovei a fost desființată de Petru cel Mare, care a pariat pe Sankt Petersburg, pe protestanții olandezi și pe lumea germanică, pentru a dinamiza Rusia… Ea a fost reînființată în 1917, odată cu Revoluția Rusă… intrând imediat în colimatorul persecuției comuniste.
Încheierea J.O. de iarnă de la Pțeongchang, în Coreea de Sud, e la fel de lipsită de frumusește și de rafinament ca și deschiderea.
Stafeta e preluată de chinezi, care vor organiza Olimpiada din 2022 la Beijing, singurul oraș din lume ce a ajuns să fie implicat atât în Olimpiada de vară, cât şi în cea de iarnă.
5 martie
Dumnezeul unic al evreilor, pe parcursul fantasticei sale creații din nimic, iradiază o excepțională atmosferă masculină. El nu produce lumea prin sfârtecarea propriei ființe, precum cel al indienilor… și nici ordonând un haos, ca în lumea grecilor, cu zeii lor adulterini. Întreaga atmosferă a originilor e lipsită, aici, de orice aromă feminină.
Poate de aceea Gnoza antiveterotestamentară a introdus-o în joc pe Sophia.
…iar Creștinismul, dezlănțuind iubirea și promo- vând idealul familiei monogame, la apogeul său mistic, a adulat-o pe Fecioara Maria.
Alchimia, ca practică spirituală, operează cu metale speciale (sulful, mercurul) și cu cele sacral-regale (aurul, argintul). Dar, așa cum demonstrează Eliade, modelul său de acțiune e cel al metalurgiei și al prelucrării fierului cu ajutorul focului, produs din minereu și cărbune, deci, o practică esențialmente pragmatică.
Istoria culturii umane are încă de precizat cum s-a realizat corelația între metale sacral-regale, astre și zei, de vreme ce doar fierul cel pragmatic provenea din meteoriți.
Oricum, efortul omenirii de a obține și prelucra aurul – dublat de cel al construcțiilor cu rol sacral – a egalat (cel puțin) întreg efortul de a produce bunuri de subsistență.
Ergo: omul nu poate trăi doar cu pâine.
Richard Leakeț, Originea omului, Ed.Humanitas, 1995.
Homo erectus (aproximativ două milioane de ani) e biped, folosește unelte din piatră și fier, are abilită i verbale (dar nu chiar limbaj articulat)… Homo heidelbergensis (aproximativ 600.000 de ani) e dreptaci, dentația indică folosirea cărnii (vânător), e sociabil. Homo sapiens – limbaj modern (narativ-simbolic), corp mai puțin robust, prelucrează nu doar piatra, ci și osul… folosește arcul… își face mărgele, cercei; de aproximativ 20.000 de ani, se manifestă prin picturi rupestre.
Putin are în el ceva din spectrul autist… Ritualul de a se îndrepta singur spre tribuna de la care vorbește… la orice interviu, îi ține la mare distanță pe reporteri. Sporturi preferate: judo, hochei.
7 martie
Netanțahu face o vizită de 7 zile în SUA;Trump declară că va muta ambasada Americii, din Israel, la Ierusalim, cu ocazia festivită ilor de 70 de ani de la înființarea Statului Israel. Schema geopolitică a roşcovanului de peste ocean e în plină derulare.
18 martie
Putin se realege a patra oară ca Președinte al Federației Ruse, pentru o perioadă de 6 ani… În China, Xi Jinping depune jurământul pentru un al doilea mandat de șef suprem al Chinei, fără limită de timp…
Atuul Asiei asupra temporalității istorice: faptul de a paria pe lungi perioade, așa cum au făcut de la început Lenin şi Mao, indiferent dacă doctrina politică se mai schimbă cu ceva între timp.
20 martie
Ziua francofoniei. Macron vrea să facă din franceză o a doua limbă vorbită pe glob, bazându-se pe Africa, unde populația se înmulțește rapid (avându-se în vedere, probabil, și faptul că africanii vor fi mai leneși în a învăța chineza și rusa).
Tânărul napoleonean de la Paris se pare că mizează, și el, pe schimbări semnificative în perioade mai lungi de timp… Așa că, poate, va ajunge la o mai mare apropiere de stil politic cu Asia.
Curtius, Literatura europeană și Evului Mediu latin: „Dumnezeu ca demon” (p. 625). Timeu a fost singura scriere a lui Platon pe care a cunoscut-o Evul Mediu, astfel încât a promovat ideea unui Deus artifex, Zeul olar, țesător, fierar (șchiop), meșteșugar, făcător de lucruri; și, deci, creator.
Dar, în Biblie, Dumnezeu se comportă, în primă fază, ca un practicant al artelor liberale, creând lumea prin decrete divine. Doar în a doua secvență a sa, el devine Deus artifex, când îl plămădește pe om. Doar pentru om, el acționează cu fața sa de demon.
26 martie
Mitul lui Dțonisos, acest zeu așa de străin de spiritul grecesc, e legat de Teba lui Cadmos; literele scrisului alfabetic (adus de fenicieni) se nasc din dinții balaurului ucis.
Strania mitologie a Greciei, în care Zeul suprem nu făurește lumea… iar omul evoluează în paralel cu zeii, cu care ajunge, la un moment dat, la o înțelegere…
Odată cu limbajul narativ, omul a descoperit și tăcerea. El nu poate doar povesti istorii și mituri, ci poate cădea și în extaz, oprindu-se din orice sporovăială.
29 martie
79 de ani… Regina Angliei împlinește 93 de ani.
31 martie
Jocuri de limbaj Dispoziçiile
A fi dispus să… pentru… pentru ca… sunt la dispoziția dumneavoastră… indisponibilitate… predispus spre… prost dispus… binedispus… dispoziție afectivă (veselă, tristă, anxioasă, iritabilă, indiferentă)… stare afectivă, dispunerea părților într-un discurs… într-o compoziție… dispozitiv… dispoziție… poziție… poziționare atitudinală.
Afacerea Khashoggi, de la Istanbul, la Consulatul Arabiei Saudite. Intrigi de roman polițist, ce se desfășoară, de facto, în plan politico-istoric.
Care va fi, oare, adevărul? Dedesubtul?…
7 aprilie
Sfânta lumină apare în Biserica Domnului de la Ierusalim la Paști numai pentru creștinii ortodocși… şi e singurul miracol ce se mai păstrează oficial, în istoria religiilor, mai ales după virulenta ofensivă a Rațiunii din Secolul Luminilor. Și care se repetă anual, indiferent de ziua în care cade Paștele Ortodox! Ce e oare „la mijloc” (ce se refuză „luminii rațiunii”?)
Dacă Geneza din Biblie se referă doar la „lumea umană”, ignorând apariția ierarhiilor de îngeri și de spirite, ea nu este completă. Omul „făcut” din lut, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, e doar un fragment al creației.
Oare cât din aria „creațiunii” ne rămâne străină, la nivelul lucrului în sine al lui Kant?
Nebunia megalomană a lui Ceaușescu, care dezvolta în România nu doar Casa Poporului, ci industrie după industrie, poate fi privită cu alți ochi, dacă se are în vedere apropierea sa de Gaddafi, care preconiza o monedă unică pentru Africa. Poate așa s-ar explica și mltiplele sale călătorii în țările africane, mizând pe un capital care să-i faciliteze, în perspectivă, o vastă piață de desfacere (dacă includem și Orientul Mijlociu arab)… Oare a fost analizată cu seriozitate ipoteza că Ceaușescu voia să înfăptuiască nebuniile lui Cioran din Schimbarea la façă a României?… Concluziile nu se comentează deocamdată!
21 aprilie
Întors de la Cluj, unde am vorbit despre „Sărbători şi starea maniacală” şi am relansat (inclusiv la Sibiu) Gâlceava înțelepților în jurul timpului și Insuportabila filosofie (a lui Noica) … sentimentul e că, deocamdată, nu există un interes public pentru aceste teme… Păcat…
26 aprilie
Film documentar despre Tarkowski, care e din Daghestan, lângă Cecenia Caucazului. Ochi oblici, atletic la constituție, dar fragil, departe de fizionomia clasică a rușilor. Probabil, și schizotim. Deși e impregnat de mistica rusă, universul lui e straniu. Îmi vine în minte Șostakovici, pe jumătate polonez, cu sonorități aparte, dar asumându-și destinul tragic al Marii Rusii.
1 mai
Cald… toate au înflorit mai devreme, liliacul a trecut… acum sunt în floare bujorii, salcâmii și castanii.
Floarea ține, de fapt, de sexualitatea naturii, cu care omul se joacă, admirând-o ca pe o femeie frumoasă, spre satisfacția sa estetică… Şi fructele… și semințele țin de sexualitate…
9 mai
Defilarea din Piața Roșie, la Moscova, de Ziua Victoriei, se desfășoară aproape mecanic… totul pare șlefuit, sterilizat, înghețat… un imens pustiu peste o ordine nefirească… lipsește sufletul rus fierbinte, imens, desmărginit… Cât va mai dura, oare, această pojghiță a autismului lui Putin, care ieri s-a instaurat, cu fast hiperimperial, Președinte pentru 6 ani?…
Cum va fi defilarea de la 9 mai peste 60 de ani?
10 mai
Azi e ziua regalității… tot felul de zile…
Orban se reinstalează ca prim-ministru al Ungariei, Europa Centrală și de Est (Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România) nu prea bat în ritmul familiilor politice tradiționale ale Europei. Cum vor funcționa partidele politice peste 30 de ani?
Marți e înmormântarea lui Nelu Munteanu. Aflu că, anul trecut, de ziua sa, soția sa Gina și fiicele i-au adus drept cadou din Germania o diplomă, care atestă că o stea… dintr-o anume galaxie… poartă numele său… Diplomă de care s-a bucurat foarte, pe această lume a noastră, pierdută printre galaxii.
14 mai
Inmormântarea lui Sandu Zolog… prezență modestă… om al lecturilor și al speculației… minte pe alocurea sclipitoare… fără impact în realitatea socială… S-a întrerupt firul unic, prin care mai pălăvrăgeam despre etimologie… personal, nu am cunoscut pe nimeni altul cu un asemenea extraordinar talent al limbii…
Volumul său de „Noezii”…
La Ierusalim, la mutarea ambasadei SUA, asistă, din Europa, patru țări: România, Ungaria, Cehia, Austria. Să fie tradiția Imperiului Austro-Ungar așa de legată de lumea evreilor?…
19 mai
Se înmormântează, la București, și Lucian Pintilie. Primele sale spectacole montate și primele filme (D’ale carnavalului, Reconstituirea, Duminică la ora 6…) au fost adevărate evenimente. Privind retrospectiv, se pare că filmologia sa nu a mai avut har artistic major după 1990.
Sunt, poate, artiști aleși de muze pentru câte două trei opere…
La Conferința de psihiatrie de la Timişoara, prezint expunerea Paranoidia în vremea postmodernă, în care mă întreb dacă delirul sistematic va mai dăinui într-o lume unde pălesc poveştile şî caracterele.
Exercițiile țoga şi buddismul s-au dezvoltat, probabil, în jurul cultivării acelei dimensiuni spiritual-antropologice, care, în secolul XX, s-a etalat în varianta deficitar-anormală a dezorganizării şi autismului schizofren.
5 iunie
Din statisticile ONU, după Siria, România e țara din lume cu cea mai mare diaspora. Şi când te gândeşti ce război devastator a fost în Siria!… O diaspora impresionantă au şi polonezii, pleca i în masă în America, la începutul secolului XX… Dar, pe atunci, Polonia era desființată ca stat…
O altă aserțiune afirmă că din România au plecat, în ultima vreme, mai mulți oameni decât au murit în toate războaiele din ultimii 2000 de ani pe aceste meleaguri.
Lăsând la o parte retorica, e uimitor ce lipsă de forță coezivă e la noi.
Numele de Marco e frecvent în Spania, Italia (Marco Polo), Serbia, Croația… De aici să vină, oare, Mircea al nostru (Mircea cel Bătrân, Mircea Eliade)… şi nu din slavonă, de la „mir” = lume, pace?
Oare Evanghelistul Marcu a fost preluat, ca nume, mai întâi, în latină şi apoi adoptat în slavă, sau preluarea a fost directă, din Evanghelii?
Urşii din Baikal consumă până la 40 kg de carne pe zi, urşii din Kamciatka se îngraşă 2 kg/zi.
Toate furnicile din lume cântăresc cât toți oamenii din lume!… Dar oamenii se înmulțesc repede, aşa că, peste 30 de ani, aserțiunea nu va mai fi valabilă.
10 iunie
Când îl vezi pe prezidentul Macron, mergând alături de doamna sa, peste tot în lume, te întrebi ce s-ar întâmpla – Doamne fereşte! – dacă dânsa, doamna, şi-ar scrânti glezna sau umărul şi nu l-ar mai putea însoți, ținându-l strâns de mână şi zglobie, neîncetat, pe prezident!… Ce s-ar întâmpla cu încrederea acestuia în sine şi cu „la grandeur de la France”!
„Realitatea e un lucru urât, mă mişc mereu între vis şi realitate” (Fellini, în filmul În căutarea lui Fellini).
26 septembrie
Noua ordine mondială – etalată și la deschiderea sesiunii ONU – arată SUA cu o mentalitate regresată la capitalismul imperialist primitiv, o ară cinică, fără mască și fără generozitate, dictând și șantajând.
Probabil, conform principiilor ciberneticii, restul lumii se va adapta, contracarând cu atitudini similare.
1 octombrie
La postul chinez de ştiri CC TV, se transmite un reportaj din Germania, de lângă statuia lui Marx, de la naşterea căruia se împlinesc 200 de ani. Pe ecran se vedea şi un panou intitulat „Marx şi revoluția”, în care, alături de bărbos, e Che Guevara…
Dar Lenin!… poate e altundeva, în muzeu…
A dispărut şeful Interpolului, un chinez ce a fost văzut ultima dată urcând într-un avion spre Beijing…
Putin împlineşte 66 de ani (Xi Jinping e din aceeaşi generație, având 65)… iar Berlusconi ia avionul spre Moscova pentru a-l felicita.
Marea Britanie a şters-o la timp dintr-o Europă în care politica tradițională păleşte în fața viguroasei extreme drepte (consonantă cu tradiționalismul rus).
În Franța s-au desfăşurat funeralii naționale, la Domul Invalizilor, pentru Charles Aznavour, în prezența preşedintelui Armeniei.
Acum doi ani, premiul Nobel pentru literatură s-a acordat cântărețului american Bob Dțlan.
La Iaşi, procesiunea, din fiecare an, la moaştele Sfintei Parascheva – cu sute de persoane în vârstă preluate, zilnic, de ambulanță –, la câteva secole bune după scrierile lui Spinoza privitoare la minciuni şi superstiții… şi la fel la Radna … şi, probabil, în toată lumea…
Investițiile Chinei în Africa sunt enorme… totul seamănă cu o transformare a acestui continent într-o for- mă de lucru şi o zonă de resurse pentru asiatici… În mod cert, noul drum al mătăsii nu are ca obiectiv doar Europa, ci şi Africa şi bogatul Orient Apropiat.
20 octombrie
Riad-ul recunoaște că ziaristul americano-saudit Khashoggi a fost omorât în sediul ambasadei sale din Turcia… dar Trump nu renunță la contractele sale de miliarde, prin care vinde armament Prințului Moștenitor.
Cineva din generația tânără mi-a deschis un cont pe Facebook, unde, în afară de fotografii, mă gândesc să postez, din când în când, și asociații de idei, ce-mi vin
în minte, în legătură cu întâmplările și situațiile zilnice. De exemplu, acum, că se apropie Ziua Națională și sărbătorirea Centenarului României Mari, aș putea posta și ceva amintiri, căci și așa ajung, curând, octogenar.
Despre 1 decembrie, Ziua Națională (1)
Copil fiind, prin anii ’40 ai veacului trecut, ne începeam diminețile şcolare de abecedarişti intonând imnul na ional „Trăiască Regele”… până într-o zi… când el a fost înlocuit cu „Zdrobite cătuşe în urmă rămân”… al lui Matei Socor. Profesorul de muzică al şcolii (pe care toți puştii îl ştiau că iubea vinul), după ce s-a tot trudit să ne învețe noul imn al patriei, a plecat strigând:
„Vai şi amar de aşa țară care are aşa un imn…”
Acum, în anul de grație 2018, treaba noastră, a tuturor, se pare că este, cu două săptămâni înainte de sărbătorirea la Alba Iulia a Marii Uniri şi cu o lună şi ceva înainte ca România să preia preşedinția Uniunii Europene, să ne luptăm din răsputeri ca să schimbăm guvernul țării… (şi, dacă se poate, să moară şi capra vecinului…)
Despre 1 decembrie, Ziua Națională (2)
În anii trecuți, am asistat la comentarii morocănoase şi acide, privitoare la nepotrivita dată a zilei noastre naționale… început de decembrie, deseori cu ploi mizerabile… spre deosebire de cea a Franței sau a SUA, în plină vară… sau de cum era, mai demult, la noi, Ziua Regalității, la 10 mai, magnifică secvență a anului ce se roteşte (desigur că nimeni nu aduce vorba, nici pe de departe, de 23 august).
Ceea ce e chiar adevărat!
Totuşi, ne putem gândi şi la alte nații, cu şanse şi mai rele. Adică, privind semnificația datei, nu doar aşezarea ei
în anotimpuri… ca, de exemplu, Rusia… Ce defilare şi paradă militară s-ar fi ținut în Piața Roşie, dacă sărbătoarea ar fi avut în spate cel puțin o picătură de simbol istoric măreț (datând nu de veacuri, ca la francezi şi americani, ci măcar de 100 de ani, ca la noi)… şi nu s-ar rezuma, ca acum, la o nenorocită (pentru ei) zi, decretată de Elțîn, simbolizând, de fapt, spulberarea imperiului rus după 1990!…
Așa că… s-ar fi putut și la noi să fie mai rău… (dar oare a fost un rău faptul că nu am avut un imperiu?)…
Despre Marea Unire (3)
În zilele acestea, ce precedă Centenarul Marii Uniri, se vorbeşte des la Radio despre rolul Franței în susținerea României, în urmă cu un veac… şi de misiunea specială a generalului Berthelot.
În urmă cu peste 55 de ani, petrecând un timp în
ara Hațegului, am ajuns deseori în preajma conacului său din Fărcădinu de Jos (azi comuna Berthelot), pe vremea aceea dărăpănat, dar cu o livadă din care localnicii decantau o excelentă licoare de prună.
Cu trei ani în urmă, fiind la Editura Academiei Române, am aflat că acest conac a fost până la urmă preluat de către Academie – căreia generalul i-o lăsase moştenire. Iar acolo, s-a organizat recent un excelent centru de odihnă şi relaxare.
La doi paşi de acest topos (acum) academic, se afla însă şi formidabila bisericuță din Densuş, clădită prin secolul VII (XIII), cu materiale luate de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, într-un stil de fantastică asimetrie. Edificiu mărunt la vedere, pe care l-am simțit, însă, întreaga viață (la fel ca şi Iorga), ca pe cea mai semnificativă configurație terestră a spiritului românesc.
De aceea, acum, când se sfințeşte, în sfârşit, Catedrala Mântuirii Neamului, chemarea mea de suflet pentru tot românul (şi nu doar pentru academicieni) este:
VENIȚI CU TOȚII, CU MIC CU MARE, LA
DENSUȘ! (fie că ați fost, fie că nu ați fost în pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva).
Amintiri despre Marea Unire (4)
Am privit la TV defilarea de Ziua Națională, ce s-a desfășurat pe o şosea, la marginea unei păduri, în fața câtorva oameni adunați acolo. Dacă nu ar fi fost bine-cunoscutul Arc de Triumf, totul ar fi părut a se petrece pe undeva prin Oltenia sau pe lângă Focşani. Niciun fundal de emisiune, care să sugereze că e vorba de o Sărbătoare Națională centenară, a unei națiuni, totuşi, urbanizate, cu ceva istorie culturală în spate…
Iar seara, la bilanț, singurul mesaj, pe care l-a retransmis Radio România Actualități, a fost din partea SUA, de la Departamentul de Stat.
Ca să nu fi trăit degeaba, îmi înjumătățesc vârsta şi mă întorc în 1978… Nu demult, îl cunoscusem pe Noica şi citeam, în manuscris, Ontologia sa… România era după cutremurul din 1977, în care au pierit mulți oameni bravi… iar de Ziua Națională (era la altă dată)… puzderie de mesaje din mai toate țările Africii, Orientului Mijlociu, ca să nu mai vorbim de Europa, Asia (China) şi, mai ales, America… Desigur, pe atunci, universitățile noastre erau pline
de tineri din Orientul Apropiat, din Nordul şi din restul Africii, ba şi de prin Europa şi Asia… iar comerțul nostru internațional, cu produse nu doar agricole, era cel puțin remarcabil, pe mai toate continentele. Bineînțeles că
„iubitul conducător” era în strânsă cârdăşie cu Gaddafi,
care planifica o monedă africană unică, promițând aprovizionarea acelui călduros continent cu varii produse… dar şi şantierele noastre navale duduiau, flota noastră oceanică era mai peste tot… ş.a.m.d.
Nu am nicio nostalgie a vremilor de atunci. Aş fi doritor, însă, ca vreun doctorand în istorie să întocmească o listă cu cei care au felicitat România, cu ocazia Zilei sale Naționale (oricare ar fi fost acestea), an de an, în ultimul veac, făcând apoi o analiză profesionistă a datelor…
Zburând spre întâlnirea G20 din Argentina, Trump decide – şi comunică în stilul lui pe Twitter – că nu se va mai întâlni cu Putin, invocând reținerea de către ruşi a unor echipaje ucrainene. Aceste întâlniri au devenit secvențe obişnuite ale teatrului politic internațional, ocazionând nenumărate comentarii… înainte… după… Iar pentru histrionismul narcisic al roşcovanului, spectacolul contează (cum contează şi pentru capitalul politic al sportivului de la Kremlin)… Pe măsură ce trece timpul, e tot mai limpede că miliardarul nu e omul care „tace şi face”… Practic, nimic, din ceea ce a început cu mare tam-tam, nu s-a finalizat.
…Dar… povestea nu s-a terminat…
31 decembrie
În corespondența mea săptămânală cu Pişta K., coleg şi prieten de o viață – care a trecut de 84 de ani –, obişnuiesc să-mi închei epistolele cu formula: „Dar, oare, cum vor sta lucrurile, în această problemă, peste 60 de ani?”
De fapt, acesta e singurul meu regret, căci, necrezând în reîncarnare, nu sper să pot vedea cum va arăta lumea noastră în viitor.
Însă, cum intru în curând în cel de al 80-lea an al vieții – şi pentru că am trecut cu toții în postistorie –, ce sens ar mai avea să mă gândesc la viitor?…
Cel mult, m-ar mai putea interesa problema originilor, aşa cum ne provoacă principiul antropic…
Dar fără patosul care-l cutremura pe Cioran, când îşi nota în Caiete:
„…revin mereu, mă retrag înspre nu ştiu ce, trec dintr-un început în altul. Poate că într-o zi voi reuşi să ating originea însăşi, pentru ca, în sfârşit, să mă odihnesc şi să mă prăbuşesc în ea”.
Şi totuşi, dacă n-am opta pentru o soluție aşa de radicală, fără cale de întoarcere… ce ne mai rămâne…?
Ce ne rămâne dacă lăsăm deoparte spaimele lui Pascal şi problematica principiului antropic, cutremurările lui Cioran?… şi rămânem încă, deocamdată, aici, în viața noastră cotidiană de pe Tera, săpându-ne molcom grădina..… Poate ne aşteaptă țesătura şi bucătăria unei lumi pe care, cu sarcasmul său senin metafizic, cu umanismul teocentric cu care ne-a obişnuit dar şi cu o declarată retorică, acelaşi Eugen Dorcescu ne-o sugerează în poemul său (cu iz de baladă à la F. Villon): Istoria unei nevroze:
În jur – o lume liberă, ce știe
Să-și ia destinu-n propriile mâini! Astfél: ucide fe i, adoră câini
Și, -n loc de pensii, fabrică sicrie.
Elita-i nulă: vipuri și vedete. Elevi droga i. Studen i analfabe i. Fecioare hăcuite de chiurete Îmbră ișează-n public proxene i.
Dezmă . Minciună. Ură. Sărăcie. Largi spa ii de manevră pentru ho i. So i decupla i. Familii fără so i.
Poligamie. Sex. Poliandrie.
Păgână, primitivă-nvălmășeală,
Cu oameni mor i, deși pretind că-s vii. Sclavia cea mai cruntă-ntre sclavii
E-această libertate infernală.
Ce bine că nu sunt de capul meu!
Că rob am fost. Și sunt. Și-o să rămân. Ce bine că slujesc sub un stăpân.
Și că stăpânu-acela-i Dumnezeu.